Directorul OMS: ”Ne aflăm într-un moment critic”

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a solicitat luni statelor să colaboreze pentru a pune capăt fazei acute a pandemiei, spunând că acestea dispun în prezent de toate instrumentele disponibile pentru a face acest lucru, informează Reuters.

”Pandemia de COVID-19 intră acum în al treilea an şi ne aflăm într-un moment critic”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul unei conferinţe de presă, alături de ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze.

”Trebuie să lucrăm împreună pentru a pune capăt fazei acute a acestei pandemii. Nu putem s-o lăsăm să treneze, oscilând între panică şi neglijenţă”, a spus directorul OMS.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat luni că Germania a devenit cel mai important contributor al agenţiei sanitare, fără a oferi mai multe detalii. Din punct de vedere istoric, dintre statele membre Statele Unite au adus cea mai mare contribuţie financiară la organizaţie.

La rândul său, Schulze a spus că principala prioritate a Germaniei, care a preluat preşedinţia G7, este aceea de a pune capăt pandemiei la nivel mondial şi a făcut apel la o ”vaccinare masiv accelerată, cu adevărat globală” pentru îndeplinirea acestui deziderat.

Evenimentul de la Geneva dă startul unei săptămâni de şedinţe ale Comitetului Executiv al OMS în cadrul cărora urmează să fie discutate aspecte cheie privind viitorul agenţiei sanitare a ONU, inclusiv posibilitatea unui al doilea mandat pentru Tedros Adhanom Ghebreyesus şi o propunere pentru creşterea independenţei agenţiei din punct de vedere financiar.

Pe de altă parte, directorul OMS pentru Europa a declarat că pandemia s-ar putea termina în regiune după trecerea valului Omicron.

Odată ce actualul val de infectare cu Omicron se va încheia în Europa, situaţia pandemică s-ar putea termina în regiune, chiar dacă virusul ar putea reveni până la sfârşitul acestui an, a declarat directorul de sănătate responsabil cu regiunea Europei al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge.

Într-un interviu, Hans Kluge a spus că varianta Omicron a coronavirusului ar putea infecta 60% dintre europeni până în martie.

„Este plauzibil ca regiunea să se îndrepte către un fel de final de pandemie”, a declarat Kluge, citat de France24.

Odată ce numărul de infectări cu Omicron va începe să scadă, „va exista, pentru câteva săptămâni şi luni, o imunitate globală, fie datorită vaccinului, fie pentru că oamenii au imunitate din cauza infecţiei”.

„Anticipăm că va exista o perioadă de linişte înainte ca virusul să revină spre sfârşitul anului, dar nu neapărat aşa cum a fost până acum”, a mai spus Kluge.

În timp ce dominaţia Omicron, care duce la o infecţie mai puţin severă în rândul persoanelor vaccinate, a încurajat oamenii de ştiinţă să vadă o schimbare în situaţia pandemică, Kluge a avertizat că este încă prea devreme pentru a considera COVID-19 ca fiind endemic.

„Se vorbeşte mult despre endemism, dar endemic înseamnă… că este posibil să prezicem ce se va întâmpla. Acest virus ne-a surprins de mai multe ori, aşa că trebuie să fim foarte atenţi”, a subliniat Kluge.

El a mai spus că, odată cu răspândirea atât de largă a Omicron, ar putea apărea şi alte variante.

Directorul de sănătate consideră că prioritară este stabilizarea situaţiei din Europa, unde nivelurile de vaccinare variază între ţări de la 25 la 95% din populaţie, ceea ce duce la diferite grade de presiune asupra spitalelor şi a sistemelor de sănătate.

„Stabilizarea înseamnă că sistemul de sănătate nu mai este copleşit din cauza COVID-19 şi poate continua cu serviciile de sănătate esenţiale, care, din păcate, au fost perturbate pentru unele boli precum cancerul, bolile cardiovasculare şi imunizarea de rutină”, a completat Hans Kluge.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed