Tribunalul București a respins cererea de reabilitare judecătorească a jurnalistului Sorin Roșca Stănescu, condamnat în 2014 la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru constituire de grup infracțional organizat în dosarul Rompetrol I. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul i-a respins cererea lui SRS pe data de 7 aprilie, deși termenul legal de reabilitare judecătorească s-a împlinit în februarie 2021. Tribunalul a constatat însă că SRS nu a achitat cheltuielile de judecată de 20.000 de lei (4000 de euro) la care a fost obligat în dosarul Rompetrol, ci doar o sumă modică de 650 de lei (120 de euro).

De notat că prin decizia definitivă din 2014, Roșca Sănescu nu a fost condamnat și la plata în solidar cu compania Rompetrol a prejudiciului uriaș de 58 de milioane de dolari, la care se adaugă dobânzi și penalități de 74 de milioane de doalri, în total 132 de milioane de dolari.

Avocatul lui Roșca Stănescu a arătat că jurnalistul, în vârstă de 71 de ani, trăiește din pensia de 4.812 lei pe lună.

Din această sumă 281 de lei reprezintă impozit, 1000 de lei – alte rețineri, iar 2000 de lei – pensie alimentară pentru cei doi copii minori, bani pe care trebuie să îi achite fostei soții după divorțul din 2017. Prin urmare, a explicat avocatul, lui SRS îi mai rămân doar 1540 de lei pe lună să trăiască și nu are bani să achite cheltuielile de judecată de 20.000 de lei la care a fost condamnat în dosarul Rompetrol I.

”În opinia Tribunalului, argumentele ce preced nu sunt suficiente pentru a-l exonera pe petentul-condamnat de achitarea celor 20.000 de lei, respectiv pentru a soluționa favorabil cererea sa de reabilitare judecătorească.

Fără a contesta aspectele pecuniare probate, deopotrivă nevoile financiare ale membrilor de familie minori și ale sale personale, Tribunalul subliniază că nu se poate ignora – sub nicio formă – că petentul-condamnat (în vârstă de 71 de ani) este o persoană aflată – desigur – la senectute, dar după mulți ani de muncă.

Or, achitarea sumei de 20.000 de lei (la cursul actual al Băncii Naționale a României însemnând circa 4.000 de euro) apare ca posibilă – în genere – în cazul oricărui om care a desfășurat activități licite (pe parcursul a zeci de ani) și chiar acceptând că obligațiile sale față de persoane aflate în întreținere le diminuează corespunzător.

Spre deosebire de cazul unui cetățean oarecare, prezumat cu venituri modeste/medii în timpul vieții active, este de notorietate că petentul-condamnat Roșca-Stănescu Sorin s-a remarcat printr-o activitate (cel puțin) în domeniul mass-media la un nivel deosebit, cu vizibilitate pe măsură. Nu este rezonabil/logic a aprecia că economiile sale/alte bunuri/proprietăți (eventual, și obținute din moșteniri) s-ar limita doar la pensia de circa 1.000 de euro/lună.

Așadar, cu mențiunea că nici apărătorul ales al petentului-condamnat și nici reprezentantul Ministerului Public nu au solicitat, Tribunalul învederează că a considerat de prisos a pune în discuție – din oficiu – și a emite adrese la diverse instituții cu atribuții în plan fiscal (Primăria Sector 1 București și A.N.A.F. – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Sector 1), deținătoare de informații privind eventuale bunuri mobile și/sau imobile aflate în proprietatea acestuia și privind eventuale venituri impozabile ale sale, care ar putea fi folosite /valorificate pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

Tribunalul amintește că, în situații în care se clamează imposibilitatea de achitare a cheltuielilor judiciare, petenții-condamnați provin de regulă din pătura socială pauperă și au – de multe ori – un cazier judiciar bogat, cu dese și lungi perioade de încarcerare, iar nu o condiție intelectuală/socială specială.

Conchizând, Tribunalul nu poate primi ca probată „buna-credință” clamată de persoana interesată, în condițiile în care liberarea sa condiționată a fost dispusă în urmă cu aproximativ 5 ani și 10 luni (o durată permisivă și din punctul de vedere analizat).

Achitarea a circa 120 de euro din totalul obligațiilor, privită în context, pune în umbră bunele intenții și atașamentul la valorile perene (justiție, familie, societate) exprimate personal de persoana condamnată în memoriu. De notat este și că neachitarea diferenței de bani este tratată de o manieră categorică.

Tribunalul mai reține că, în speță, nu este cazul a verifica dacă s-au achitat despăgubiri civile, pentru simplul motiv că nu există asemenea obligații de plată.

Față de cele ce preced, Tribunalul concluzionează că nu este întemeiată cererea de reabilitare judecătorească dedusă judecății, urmând a o respinge”, a motivat Tribunalul Capitalei decizia de respingere a cererii lui Sorin Roșca Stănescu.

Dosarul Rompetrol I

Pe 7 octombrie 2014, după 10 ani de procese, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru manipularea Bursei de capital în momentul listării Rompetrol la Bursa de valori București. Stănescu a executat un an de detenţie şi a fost liberat condiţionat pentru bună purtare.

Fostul patron al Rompetrol, magnatul Dinu Patriciu încetase din viaţă între timp şi nu a mai apucat să fie condamnat. În schimb, foștii lui directori au primit pedepse cu executare.

Fostul administrator şi director economic al Rompetrol, Alexandru Bucşă, a primit cel mai mult, 6 ani de închisoare. Fostul şef al Direcţiei Generale a Bugetului de Stat din Ministerul Finanţelor, Petrică Grama, a primit 2 ani şi 4 luni de închisoare.

În acest caz, ANAF are de recuperat un prejudiciu total de 132 de milioane de dolari: 58 de milioane de dolari prejudiciul din dosar la care se adaugă 74 milioane de dolari dobânzi și penalități.

În august 2019, ANAF a arătat într-un răspuns la o solicitare a G4media.ro că a recuperat doar 14 la sută din prejudiciul total de 132 de milioane de dolari din dosarul Rompetrol, adică puțin peste 19 milioane de dolari.

Povestea creanței lui Gaddafi către Ceaușescu, încasată de Patriciu

În 1998 când Dinu Patriciu a cumpărat fosta întreprindere comunistă de exploatări petroliere, Rompetrol era o societate fără mari active. Avea însă de recuperat creanţe din state ostile cum ar fi Libia lui Gaddafi sau din Turkmenistan. Aceste datorii reprezentau investiţiile făcute de fostul dictator Nicolae Ceauşescu în aceste ţări şi ar fi trebuit recuperate de statul român. Creanţa Libia era de 88 de milioane de dolari.

Statul nu a reuşit însă să recupereze cele 88 de milioane de dolari pe care ni le datora dictatorul libian, însă Patriciu a reuşit să smulgă de la el o parte, 58 de milioane de dolari. Bani cu care a cumpărat rafinăria Petromidia de la statul român în 2000. Practic, Dinu Patriciu a reuşit să cumpere Petromidia fără să aibă niciun ban. În plus, el s-a angajat că va plăti datoria istorică de aproape 600 de milioane de dolari, care până la urmă însă nu a fost plătită nici până azi.