Drulă și Năsui blochează noul PNDL dorit de PNL: „Risipa banilor publici”

0

Liderii USR PLUS, reuniti joi in sedinta Biroului National (BN), au decis sa nu sustina noul Plan National de Dezvoltare Locala (PNDL), in valoare de 50 de miliarde de lei, anuntat la inceputul saptamanii de liderul PNL Ludovic Orban si de premierul Florin Citu. Surse din USR PLUS au declarat pentru News.ro ca decizia a fost luata in unanimitate, cei mai vehementi contestatari ai planului fiind Catalin Drula, Claudiu Nasui, Iulian Bulai si Cristina Pruna.

In comunicatul presa transmis la finalul sedintei BN, USR PLUS subliniaza ca ”nu va sustine un nou PNDL cu alocari din pix”.

”USR PLUS sustine dezvoltarea localitatilor rurale din Romania, dar nu prin programe de tip PNDL care inseamna risipa banilor publici pe criterii politice. Banii din PNDL 1 si 2 au ajuns in buzunarele baronilor locali. Nu vrem sa fim partasi in replicarea unor practici de alocari discretionare de bani catre clientela de partid si cu investitii fara cap care nu au dus nicaieri la dezvoltarea reala a zonelor rurale”, se aarta in comunicat.

USR PLUS precizeaza ca, in ciuda declaratiilor din spatiul public nu a existat un acord in coalitie pe acest program.

”Avand in vedere ceea ce s-a intamplat cu PNDL 1 si 2, nu putem sa ne bate joc in continuare de banii oamenilor, de aceea USR PLUS cere criterii foarte clare de acordare a banilor publici si un mecanism transparent de alegere a proiectelor care sa nu depinda de pixul politic al ministrului Dezvoltarii”, se mai arata an comunicatul de presa.

Cei de la USR PLUS spun ca au cerut deja in sedinta de Guvern o evaluare a rezultatelor PNDL 1 si 2 si ca propun reluarea subiectului la urmatoarea sedinta a coalitiei cu cifre pe masa.

Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, a anuntat marti ca in cursul acestui an va fi reglementat din punct de vedere legislativ un nou plan de investitii dupa modelul Planului National de Dezvoltare Locala (PNDL), cu o valoare de aproximativ 50 de miliarde de lei.

„Am discutat, s-a discutat si in coalitie, trebuie mentionat, nu stiu daca premierul v-a povestit, am discutat si in coalitie programul PNDL 3 in linii mari, cam ce am discutat si la Biroul Executiv, adica lansarea unui nou plan de investitii de o valoare aproximativa de 50 de miliarde intr-un plan multianual, cu emiterea actului normativ, a Ordonantei, in cursul acestui an, urmand sa inceapa procedurile de selectie pe baza criteriilor si procedurilor care urmeaza sa fie stabilite prin normele metodologice”, a declarat Ludovic Orban.

Si premierul Citu a anuntat noul PNDL, miercuri, la finalul sedintei de guvern.

„Astazi, am avut in prima lectura (…) un program de investitii pentru autoritatile locale prin care vom putea sa implementam asfaltare de drumuri, canalizare si apa, program care va avea un buget de 50 de miliarde de lei si se va intinde pe minim 6 ani de zile”, a explicat Florin Citu, la finalul sedintei de miercuri a Executivului.

Premierul a adaugat ca este inadmisibil sa existe localitati in Romania fara apa, canalizare si drumuri neasfaltate.

„Sunt lucruri de baza pe care puteam sa le avem pana acum in Romania. Ele trebuiau facute acum 20, 10 ani de zile. Le vom face in acest mandat”, a conchis Citu.

Mai multi lideri USR PLUS, printre care Cristina Pruna, Claudiu Nasui si Iulian Bulai au criticat dur intentia liberalilor de a bugeta un nou PNDL.