Europarlamentarul care a comparat România cu „Vestul Sălbatic” își cere scuze. Ce a declarat Guido Reil

Guido Reil, europarlamentarul care a spus despre România că este „Vestul Sălbatic al Europei”, în urmă cu mai bine de o lună, regretă gestul pe care l-a făcut și își cere scuze în mod public.

Discursul în care Guido Reil a jignit România și cetățenii ei a avut loc în luna octombrie a anului acesta, în Parlamentul European.

„În octombrie, în Parlamentul European, am ținut un discurs cu privire la aderarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen. Acest discurs a rănit foarte mulți români. La momentul acela mi-am justificat părerea bazându-mă pe experiența mea personală cu românii din orașul meu natal din Germania, Ruhrgebiet. Români care în mare parte aparțin populației de etnie romă.

După cum am spus, am rănit foarte mulți români cu afirmația mea și sunt recunoscător pentru că am fost invitat în România de către parlamentarul român Natalia Intotero, care mi-a oferit ocazia să-mi creez o imagine proprie. Trebuie să spun că am întâlnit oameni incredibili de binevoitori și primitori.

„Oamenii sunt săraci”

Oameni sunt săraci, mai săraci decât cei din Germania. Dar oameni care sunt totuși bogați, pentru că sunt mândri. O mândrie pe care mulți germani au pierdut-o. Oameni care sunt mândri de povestea lor. Mândri de cultura lor, mândri de țara lor. O țară care este una cu biserica ei. O țară care construiește biserici noi. Oameni care își iubesc familia – familia clasică. Toate acestea sunt lucruri pe care și eu le iubesc și pentru care am un respect deosebit.

De aceea, vreau să vă spun din toată inima că doresc să îmi cer iertare poporului român, mândrului popor român”, a transmis Guido Reil.

Europarlamentarul german Guido Reil a venit în România la invitația fostului ministru, într-o vizită în județul Hunedoara. A fost tratat de românii din Valea Jiului cu sarmale, ciorbă de burtă și țuică.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed