Executivi de top şi lideri respectaţi ai industriei de Internet se reunesc la Webit 2010

Cel mai frecventat eveniment digital est-european, organizat în Bulgaria, va avea loc între 27 şi 29 octombrie la Palatul Naţional al Culturii din capitala bulgară, fiind patronat de e-Academy şi Board-ul onorific al ambasadorilor Webit.

Marketing de brand, creaţie digitală, marketing în reţelele sociale, publicitate video, marketing mobil, in-game advertising şi vânzări online – iată câteva dintre temele principale care vor fi dezbătute în cadrul celor peste 60 de sesiuni şi a celor 2 cursuri pentru avansaţi programate pentru Webit 2010. La acestea se adaugă numeroasele posibilităţi de networking create prin prezenţa liderilor mondiali la Sofia, posibilităţi rezervate în special participanţilor din categoria VIP.

Între speakerii de la Webit 2010 se află Blake Chandlee – VP Facebook; Marvin Liao – EMEA Director Yahoo!; minţile creative din spatele celor mai mari agenţii de advertising din lume cum ar fi Jon Williams – cel mai premiat director de creaţie European, posesor a peste 100 de trofee şi reprezentant al Grey London; Scott Seaborn – Head of Mobile Technologies la Ogilvy Group; Andy Fisher – VP la Starcom Mediavest; Chris Copeland – President la GroupM Search.

De asemenea, participanţii la Webit 2010 vor avea acces la know-how-ul şi experienţele pe care le vor împărtăşi Nick Wiggin – Adverising Director la Ericsson; Alex Marks – Marketing Director la eBay şi alţi directori de marketing şi publicitate responsabili de gestionarea celor mai impresionante branduri din lume.

Lista vorbitorilor continuă cu Tom Bowman (VP, BBC), Cyril Zimmermann – CEO şi fondator al reputatului grup de new media Hi-Media; Diego Semprun – Managing Director of Emerging Markets la Nielsen; Russell Buckley – VP la AdMob, parte din Google; şi alţi 60 de executivi din companii de media internaţionale.

“Asemenea ediţiei trecute, Webit 2010 va reuni anul acesta elite din domenii precum marketing, advertising şi new media. Prin intermediul acestora ne propunem să oferim participanţilor o platforma de informare completă şi complexă, care să abordeze toate subiectele importante ale industriei, iar ceea ce face din Webit un eveniment unic este tocmai modul în care se va produce acest transfer de know-how, ediţia de anul acesta fiind gândită ca un mix între conferinţă şi expoziţie.”, a spus Plamen Russev Chairman al Board-ului e-Academy şi Webit Honorary Ambassador.

Alain Heureux, preşedinte al IAB Europe, organizaţie lider din industria digitală, a adăugat: “Webit s-a poziţionat drept cel mai frecventat eveniment de digital din Europa Centrală şi de Est încă de la prima ediţie şi va continua să se dezvolte şi în perioada următoare.”

Webit Expo & Conferences 2010 este cel mai mare şi frecventat eveniment din Europa Centrală şi de Est, organizat în Bulgaria şi adresat industriei digitale, care aduce în acelaşi loc profesionişti din publicitate, marketing, interactiv, media tradiţională şi new media. În 2010 sunt aşteptaţi circa 6000 de participanţi şi zeci de expozanţi.

Accesul în cadrul expoziţiilor este gratuit, dar este condiţionat de înscrierea la Webit. Programul evenimentului poate fi vizualizat aici şi cuprinde inclusiv sesiuni şi paneluri gratuite. Pentru prima dată, participanţii au posibilitatea de a-şi rezerva separat doar anumite paneluri care îi interesează.

Mai multe informaţii despre Webit 2010 se pot afla accesând pagina WebitExpo.com.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed