General Motors îşi prezintă marţi planul de restructurare în faţa justiţiei americane

Judecătorul Robert Gerber a decis, până în prezent, de fiecare dată în favoarea GM, pentru toate cererile înaintate de grupul auto, de când acesta a cerut protecţia legislaţiei privind falimentul, în 1 iunie.

Ieşirea rapidă din faliment a concurentului Chrysler, în 10 iunie, ar putea reprezenta, însă, un precedent, grăbind lucrurile în favoarea gigantului auto american.

„Sperăm să demarăm noua companie cât mai rapid, după ce vînzarea activelor este aprobată”, a declarat purtătorul de cuvânt al GM, Julie Gibson, care a refuzat să indice data la care producătorul auto ar putea ieşi din faliment. Totuşi, potrivit unui surse apropiate situaţiei, acest lucru ar putea avea loc până la mijlocul lui iulie.

După ce a acceptat, sub presiunile clienţilor şi guvernului american, să îşi păstreze responsabilitatea legală pentru autovehiculele produse până la ieşirea din faliment – ceea ce permite sesizări în justiţie pentru eventuale defecte de fabricaţie -, GM nu se mai confruntă decât cu un singur obstacol major: obiecţiile unui grup de dealeri auto pe care fostul număr 1 mondial vrea să îi elimine din reţeaua sa de distribuţie.

General Motors se aşteaptă să ajungă la un acord cu cea mai mare parte a dealerilor şi este foarte probabil ca judecătorul să respingă plângerile celorlaţi, consideră John Pottow, expert în legislaţia falimentului la Universitatea din Michigan.

„Audierile în faţa tribunalului pentru falimente n-ar trebui să dureze mai mult de o zi sau două”, spune Pottow, care estimează că judecătorul va decide, cel mai probabil, că vânzarea acestor active către o nouă entitate este în interesul creanţierilor.

După ce primeşte acordul justiţiei, cesiunea poate fi finalizată în câteva zile sau cel mult câteva săptămâni, explică juristul, amintind că lunile de pregătire a falimentului şi acordurile încheiate cu principalele sindicate şi marii creditori au permis grupului GM să acţioneze rapid pentru a finaliza planul de restructurare.

Pottow a subliniat importanţa intervenţiei administraţiei Obama în acest proces. Justiţia americană a aprobat, joi, deblocarea celei de-a doua jumătăţi a împrumutului federal de 30 miliarde dolari acordat GM pentru a se restructura.

Fondurile publice acordate GM de guvernele de la Washington şi Ottawa îi vor permite grupului să-şi plătească salariaţii şi furnizorii şi să acopere alte cheltuieli legate de planul de redresare, la finalul căruia statul american va deţine 60,8% din capitalul noii societăţi, Canada – 11,7%, iar fondul de investiţii al sindicatului auto United Auto Workers (UAW) va avea o participaţie de 17,5%.

Creditorii GM, ce deţin creanţe de 27,1 miliarde dolari, vor obţine restul de 10% din acţiunile noii societăţi şi vor avea garanţia că pot cumpăra ulterior încă 15% din capital.

Noua companie are şanse mari să reuşească, graţie unor noutăţi la nivelul gamei sale auto, prognozează Jeremy Anwyl, preşedintele grupului de cercetare în domeniul auto Edmunds.com.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed