Genocid în administraţia publică: lista cu demişii şi noii şefi după vinerea neagră a PSD

Premierul Emil Boc a deschis ziua cu demiterea prefecţilor PSD, urmată de cea a întregii conduceri AVAS. Preşedintele Mircea Ursache şi vicepreşedinţii Andi Petrişor Gaiu, Ion Minzina şi Bogdan Cristian Georgescu au fost eliberaţi din funcţie ei, iar vicepreşedintele Mircea Ioan Pavelescu, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte PDL, va exercita funcţia de preşedinte al instituţiei.

Premierul Boc l-a demis şi pe şeful ANPC, Marcel Pandelică. Decizia a apărut în Monitorul Oficial de vineri şi prevede aceeaşi măsură şi pentru vicepreşedinţii Silvia Claudia Mihalcea şi Mihai Mohaci.

Tot vineri, Daniel Constantin a demisionat din funcţia de director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).Social-democratul Daniel Constantin şi-a depus demisia şi nu va mai ocupa funcţia de director general APIA din 5 octombrie.

Ministrul interimar de interne Vasile Blaga a anunţat că şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, Făinişi Cristian,a fost eliberat din funcţie, fiind numit Dan Valentin Fătuloiu – fost şef al IGPR.
Blaga l-a mai schimbat de la conducerea Jandarmeriei Române pe Costică Silion şi l-a înlocuit cu adjunctul său, Olimpiodor Antonescu.

Au fost numiţi în funcţii de secretari de stat Nicolae Tutilescu la Departamentul Schengen şi Dan Fătuloiu – la Ordine publică şi siguranţă publică, iar Ştefan Zaharia Pop este noul şef al DGIPI.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed