Gheorghe Şimon, deputat PSD: Alocaţiile, pensiile şi salariul minim TREBUIE să crească!

Printre măsurile susţinute ferm de către PSD în negocierile cu PNL privind guvernarea au fost creşterile alocaţiilor, pensiilor şi a salariului minim. Este o necesitate acest lucru mai ales pentru familiile cu mulţi copii, angajaţii cu venituri mici, mai ales din zona privată, şi pensionari. PSD îşi asumă ferm sprijinirea lor, iar măsurile pe care le propune vor fi incluse în programul de guvernare şi se vor aplica, astfel încât oamenii măcar să facă faţă majorărilor uriaşe ale preţurilor la energie, căldură, alimente şi medicamente.

„Dorinţa PSD este ca încă din prima lună de guvernare să crească alocaţiile pentru copii: de la 214 la 300 de lei, pentru copiii între 2 şi 18 ani şi de la 427 la 600 de lei, pentru copiii mai mici de 2 ani şi pentru cei cu dizabilităţi, să crească pensiile cu 11%, iar salariul minim să ajungă de la 2.300 la 2.550 de lei. Este important ca aceste creşteri să fie sustenabile, motiv pentru care s-au făcut simulările necesare pentru identificarea soluţiilor şi a surselor de finanţare”, a subliniat Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.

Creşterea alocaţiilor copiilor face parte din pachetul de măsuri PSD pentru creşterea natalităţii, în contextul în care Romania se afla în plin proces de îmbătrânire demografică. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

„În România, cheltuielile bugetare cu alocaţiile pentru copii reprezintă doar 0,6% din PIB; media europeană este de 1,1% din PIB ajungând chiar la 1,6% în Austria, Germania, Marea Britanie si Luxemburg.”, a mai adăugat Şimon.

În ceea ce priveşte creşterea pensiilor cu 11%, acestea nu acoperă decat parţial scumpirile din ultimul an, în condiţiile în care puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15-20% în ultimul an.

„Explozia preţurilor la energie şi gaze, practic dublarea facturilor, au adus scumpiri în lanţ la alimentele esenţiale, cu 18% în plus la cartofi, plus 27% la ulei conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, şi cu 24% la combustibil România este a doua ţară europeană cu cel mai ridicat risc de sărăcie şi excluziune socială în rândul seniorilor, din Uniunea Europeană, după Bulgaria. În cifre absolute, 1,6 milioane seniori români trăiesc în sărăcie în anul 2020, spun datele Eurostat”, a subliniat deputatul Gheorghe Şimon.

Social democraţii susţin creşterea salariului minim după ce au studiat datele disponibile la nivel naţional. 1,6 milioane de salariaţi români sunt plătiţi cu salariul minim, majoritatea copleşitoare, 95%, fiind în zona privată.

„La un salariu minim net de 1386 de lei/lună, reprezintă categoria socială cel mai puternic lovită de scumpirile galopante, de inflaţia puternică; pentru ei creşterea veniturilor reprezintă o necesitate, o chestiune de viaţă şi moarte. În caz contrar România va continua să piardă accelerat forţă de muncă tânără; cei mai mulţi vor pleca de nevoie din ţară pentru a-şi câştiga existenţa oriunde în altă parte. Criza de forţă de muncă se va accentua an de an, cu efecte grave implicit asupra bugetului statului; un nivel al salariului minim mai mare ar înseamnă nu doar resurse mai mari pentru salariat, ci şi bani în plus care vin la buget din taxe şi impozite”, a concluzionat Gheorghe Şimon, deputat PSD de Maramureş.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed