Gruparea Jihadul Islamic ar fi implicată în răpirile din Israel. Țara este în stare de șoc

Un lider palestinian al Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala, a declarat public că organizația sa, considerată una teroristă de lumea occidental, ţine în captivitate peste 30 din israelienii care au fost răpiţi în Fâşia Gaza de sâmbătă, după ce Hamas a lansat atacuri asupra Israelului, informează Reuters.

Captivii nu vor fi repatriaţi „până când toţi prizonierii noştri nu vor fi eliberaţi”, a adăugat al-Nakhala, referindu-se la mii de palestinieni care se află în închisorile israeliene.

Opţiunile premierului Benjamin Netanyahu de a pedepsi Hamas pentru incursiunea mortală din Israel ar putea fi limitate de grija faţă de numeroşii cetăţeni israelieni capturaţi în timpul raidului, în timp ce o naţiune marcată în trecut de crize ale ostaticilor se confruntă poate cu cea mai gravă situaţie de până acum, relatează Reuters.

În 2011, Israelul a făcut un schimb eliberând sute de prizonieri palestinieni pentru a obţine eliberarea unui soldat israelian, Gilad Shalit, care a fost deţinut timp de cinci ani. Acest tip de schimb – care chiar şi la vremea respectivă a fost criticat de unii israelieni ca fiind prea dezechilibrat – pare o afacere imposibilă când zeci de persoane ar putea fi reţinute de data aceasta.

Peste 300 de palestinieni au fost ucişi în răspunsul Israelului la atacul Hamas, în timp ce avioanele de război au lovit locaţii din Gaza. Aceasta a fost o ripostă tipică a Israelului atunci când se confruntă cu o escaladare. În plus, mii de soldaţi au fost desfăşuraţi în sudul Israelului, lângă Gaza, de unde forţele israeliene s-au retras în 2005. Dar ceea ce se va întâmpla în continuare este mai greu de determinat.

Asaltul Hamas asupra Israelului a dus la creşterea preţului petrolului luni, pieţele luând în calcul temerile legate de un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu, la o zi după ce Israelul a lovit enclava palestiniană Gaza ca ripostă la unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria sa. Luptători din gruparea islamistă Hamas au ucis 1.100 de israelieni şi au răpit numeroase persoane. Ca răspuns, atacuri aeriene israeliene au ţintit duminică blocuri de locuinţe, tuneluri, o moschee şi locuinţe ale unor oficiali Hamas din Gaza, ucigând peste 400 de persoane, inclusiv 20 de copii, relatează Reuters.

„Preţul pe care îl va plăti Fâşia Gaza va fi unul foarte greu, care va schimba realitatea pentru generaţii întregi”, a declarat ministrul Apărării, Yoav Gallant, în oraşul Ofakim, care a înregistrat victime şi a avut parte de luare de ostatici.

Violenţele au alimentat luni volatilitatea de pe pieţele globale, cu îngrijorări legate de posibilele întreruperi ale livrărilor din Iran, contribuind la creşterea preţului ţiţeiului Brent cu 4,18 dolari, sau 4,94%, la 88,76 dolari pe baril la ora 0120 GMT în tranzacţiile asiatice.

Iranul este un aliat al Hamas şi, deşi a felicitat Hamas pentru atac, misiunea sa la Naţiunile Unite a declarat că nu a fost implicat în atacuri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed