Grupul TeraPlast vrea să investească peste 20 milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie şi să ceară ajutor de stat

„Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, îşi continuă dezvoltarea şi diversificarea portofoliului de business. În acest sens, compania pregăteşte investiţii ample, de peste 20 de milioane de euro. Pentru realizarea acestora, TeraPlast intenţionează să depună proiecte pentru ajutor de stat în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie”, a anunţat grupul.

Din valoarea totală a investiţiilor, circa 52% reprezintă contribuţie proprie.

„România are nevoie de instrumente prin care să îşi reducă dependenţa de importuri. Este păcat să continuăm să importăm produse pe care le putem fabrica în România. Companiile care îşi doresc să investească în domenii cheie merită încurajate şi sprijinite. Am demonstrat deja, cu investiţiile realizate anul trecut cu ajutor de stat, că putem să reducem importurile şi săcontribuim la echilibrarea balanţei comerciale. Aşteptăm lansarea programului pentru a putea depune proiectele. Ne bazăm pe susţinerea şi încrederea statului în companiile autohtone”, a declarat Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Proiectele pregătite de TeraPlast vizează extinderea capacităţii de producţie a liniilor de business instalaţii şi granule, în urma căreia va introduce pe piaţa din România o gamă nouă de granule pentru folii biodegradabile precum şi o extensie a portofoliului de ţevi şi fittinguri.

Pentru aceste game de produse, mai mult de 90% din piaţa din România reprezintă importuri, precizează compania.

Tot în cadrul proiectului, compania îşi va extinde capacitatea de producţie pentru fittinguri şi ţevi PVC multistrat pentru canalizări exterioare şi intenţionează accesarea de noi pieţe.

În 2018, Grupul TeraPlast a primit acordurile de finanţare prin schema de ajutor de stat pentru trei proiecte de investiţii la Wetterbest, TeraPlast şi TeraGlass. Valoarea totală a investiţiilor a fost de peste 13 milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie. Pentru cele trei proiecte, grupul a primit, în total, circa 6,2 milioane de euro ajutor de stat.

În primul semestru din 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 100,8 milioane de euro, în creştere cu 17% faţă de primul semestru din 2019. În aceeaşi perioadă, profitabilitatea grupului a crescut cu 49%, EBITDA ajungând la 11 milioane de euro.

Grupul TeraPlast este în prezent cel mai mare producător român de materiale de construcţii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel România şi Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Recycling şi TeraPlast Ungaria. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din grup, TeraPlast SA, este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed