Imagini cutremurătoare în Ecuador. Cadavrele victimelor de coronavirus sunt abandonate pe străzi

În Ecuador, peste 3000 de persoane au fost infectate cu coronavirus, potrivit statisticilor compilate de Universitatea Johns Hopkins, iar cel mai mare focar de infecție se află în Guayaquil, un oraș în care cetățenii au criticat măsurile tardive adoptate de Guvern împotriva pandemiei, scrie digi24.ro

 

“Tot ce se întâmplă este o consecință a măsurilor ineficiente luate de autorități și a faptului că nu s-au pregătit din timp, cunoscând situația din Europa”, a declarat Stalin Briones, pentru CBS. “Vina cade și pe cetățenii care nu au colaborat cu autoritățile și au considerat că au de-a face cu o simplă răceală”.

 

Primarul orașului Guayaquil, Cynthia Viteri, a transmis, miercuri, că trei camionae frigorifice vor fi folosite pentru depozitarea cadavrelor. “Cadavrele sunt lăsate pe trotuare. Nimeni nu vrea să le recupereze”.

 

Vicepreședintele Ecuadorului, Otto Sonnenholzner, a declarat că “guvernul intenționează să ofere o înmormântare demnă tuturor cetățenilor care pier în aceste zile, nu numai victimelor coronavirusului”.

 

Potrivit publicației Los Angeles Times, autoritățile locale au raportat că peste 400 de cadavre au fost recuperate în aceste zile. Deși se bănuiește că decesele au fost provocate de pandemie, această informație este greu de confirmat din cauza numărului limitat de teste pentru COVID-19.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed