Exclusiv! Copilul mort în incendiul de la pensiune era sportiv renumit

0

Victor Dinicu, fiul patronului pensiunii în vârstă de 11 ani, a pierit în incendiul de la Ferma Dacilor din satul Tohani, Prahova. Acesta s-ar fi aflat la etajul pensiunii în momentul incendiului.

Victor juca hochei la Brașov. Potrivit surselor noastre, acesta era un jucător promițător. Îi plăcea foarte mult acest sport și voia să facă performanță.

Bunica lui Victor a mărturisit că fiica sa a simțit miros de fum, și-a trezit soțul și a ieșit din clădire cu unul dintre fiii lor, în timp ce altul a rămas în flăcări.

Aceasta nu a putut ajunge la Victor, pentru că se afla în altă încăpere. Spera că îl va găsi și pe el afară, însă din nefericire, a rămas în clădire și nu a mai putut fi salvat. A fost găsit fără suflare de pompieri.

”Fiica mea este soția patronului. A simțit că iese fum și l-a sculat pe el (n.r. – pe patronul pensiunii) și a zis: este fum în cameră. Așa au reușit și s-au salvat”, a declarat bunica lui Victor la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.