Italia vrea să aibă un fond de investiţii AI

Italia vrea să promoveze proiectele AI! Așa că intenţionează să înfiinţeze un fond de investiţii cu un capital iniţial de un miliard de euro (1,09 miliarde de dolari), pentru a promova proiectele de inteligenţă artificială (AI), a anunţat marţi premierul Giorgia Meloni, transmite Reuters.

Susţinut de CDP Venture Capital, o divizie a băncii de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP), fondul ar putea obţine încă două miliarde de euro de la sectorul privat, a afirmat Agostino Scornajenchi, directorul general al CDP.

Meloni şi Scornajenchi au făcut declaraţiile la Roma, în cadrul unei conferinţe dedicate AI.

Italia vrea ca în perioada în care deţine preşedinţia G7 (ţările puternic industrializate) să se concentreze pe impactul AI asupra locurilor de muncă şi inegalităţilor, atrăgând de asemenea atenţia asupra garanţiilor necesare pentru dezvoltarea tehnologiei.

„Suntem convinşi că este posibil şi trebui să fie o cale italiană spre inteligenţa artificială. Guvernul lucrează la un proiect de lege pentru reglementarea acestui sector în Italia”, a declarat Meloni.

Ca parte a planificatei legislaţii, care va fi prezentată în următoarele săptămâni, subsecretarul de stat Alessio Butti a anunţat că va fi creat un organism de supervizare pentru implementarea strategiei naţionale AI.

În Italia, s-a deschis primul magazin complet automat, controlat de inteligența artificială. Se numește „Prendi&Vai!” și face parte din lanțul de supermarketuri Conad. Este primul magazin din peninsulă care permite clienților să selecteze, să cumpere produse și să plătească fără a trece prin casierie, punând totul direct în geantă, informează Corriere della Sera.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed