AcasăExterneKremlinul respinge acuzaţiile privind masacrul de la Bucha: „Să ne asculte argumentaţia”

Kremlinul respinge acuzaţiile privind masacrul de la Bucha: „Să ne asculte argumentaţia”

Kremlinul respinge „categoric” orice acuzaţie legată de uciderea civililor în oraşul ucrainean Bucha şi afirmă că acuzaţiile ucrainene în această privinţă ar trebui tratate cu o marjă de îndoială.

„Respingem toate acuzaţiile în acest sens”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Duminică, autorităţile ucrainene au declarat că investighează posibile crime comise de forţele ruse după ce au descoperit sute de cadavre risipite în localităţile de la periferia Kievului după retragerea forţelor ruse din zonă.

Faptele şi cronologia evenimentelor din Bucha nu susţin versiunea Ucrainei a evenimentelor, a spus Peskov, îndemnând liderii internaţionali „să nu se grăbească cu declaraţii de condamnare” şi „să solicite informaţii din diverse surse”. „Şi cel puţin să ne asculte argumentaţia”, a remarcat el.

Moscova solicită discutarea problemei „la cel mai înalt nivel” şi de aceea a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, a adăugat el.

Diplomaţii ruşi îşi vor continua eforturile pentru a convoca o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta ceea ce Moscova numeşte “provocări ucrainene” în Bucea chiar dacă primul lor demers de a organiza o astfel de reuniune a fost blocat, a afirmat purtătorul de cuvânt citat.

Ministerul rus de Externe a anunţat anterior că Marea Britanie a respins prin veto cererea Rusiei de a convoca o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate, potrivit EFE.

„Diplomaţii noştri îşi vor continua eforturile active pentru ca problema să apară pe agenda Consiliului de Securitate”, a promis Peskov, adăugând că este „o chestiune prea serioasă”.

Peskov a refuzat să spună dacă indignarea provocată de descoperirile macabre de la Bucha va afecta discuţiile dintre Moscova şi Kiev, care erau preconizate să continue luni în format de videoconferinţă.

Masacrul de la Bucha

Autorităţile ucrainene au declarat că au descoperit peste 400 de cadavre pe străzile din Buhea, ceea ce, potrivit ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, „este cel mai grav masacru din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”.

Ministerul Apărării rus a afirmat imediat că imaginile publicate de guvernul ucrainean nu corespund realităţii.

„Vrem să remarcăm în mod special că toate unităţile ruse au părăsit complet Bucea la 30 martie, a doua zi după runda de discuţii dintre Rusia şi Ucraina în Turcia”, susţine ministerul.

Rusia mai susţine că pe 31 martie primarul oraşului Bucea a confirmat într-un mesaj video că nu mai sunt soldaţi ruşi în oraş, „dar nu a menţionat niciodată că localnici ar fi fost împuşcaţi pe stradă cu mâinile legate”.

Cu toate acestea, Centrul pentru combaterea dezinformărilor ruseşti de pe lângă Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei a indicat luni că hărţi publicate de armata rusă în 2 aprilie 2022 arată clar faptul că soldaţii ruşi se aflau încă în regiunea Kievului la acea dată, potrivit agenţiei oficiale de presă ucrainene Ukrinform.

În plus, împreună cu armata ucraineană, în Bucha au intrat şi reprezentanţi ai unor media independente şi internaţionale, care au publicat dovezi foto şi video în acest sens.

Groapa comună de la Bucha

Compania Maxar Technologies, care colectează şi publică imagini din satelit realizate deasupra Ucrainei, a indicat că primele semne ale apariţiei unei gropi comune la Bucha pe teritoriul Bisericii Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat au fost observate la 10 martie, notează Reuters şi Ukrinform.

Pe de altă parte, Kremlinul a condamnat luni comentariile liderului partidului aflat la putere în Polonia care a declarat că Varşovia ar fi deschisă faţă de prezenţa armelor nucleare americane pe teritoriul său şi ar saluta o creştere cu 50% a numărului de trupe americane în Europa, relatează Reuters.

O astfel de decizie nu ar duce decât la agravarea tensiunilor, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă Dmitri Peskov.

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS), a declarat în weekend că Polonia ar fi deschisă faţă de instalarea unor arme nucleare pe teritoriul său, dar că o astfel de perspectivă nu este luată în considerare la ora actuală.

Ultimele Articole