Liberalii sacrifică un pion plin de pile

Ionuț Cengher, omul de casă al senatorului PNL Mureș, Cristian Chirteș, a fost demis din fruntea Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, ”ca urmare a declarațiilor sale publice care nu fac cinste unei instituții de o asemenea importanță în gospodărirea apelor din județul Mureș”. Cengher a făcut obiectul unei anchete jurnalistice în care se arată că a fost numit politic în urmă cu opt luni în fruntea SGA în locul directorului de atunci, inginerul Ovidiu Ianculescu, care a fost forțat să își dea demisia pentru că nu era membru de partid. Ianculescu, promovat prin concurs la SGA, a mers în instanță și și-a prezentat cazul la Recorder. El a prezentat câteva înregistrări audio în care reieșea că șefii Administrației Bazinale de Apă Mureș și cei ai Administrației Naționale Apele Române, i-au sugerat să se retragă de la conducerea SGA. În înregistrări apare și vocea lui Cengher. Practic, lui Ianculescu i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. El s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia. Când a ajuns acasă, Ianculescu a fost întrebat de fiul său de șase ani de ce și-a pierdut funcția și n-a știut ce să-i spună. Atunci și-a dat seama că nu vrea să țină capul plecat și s-a hotărât să riposteze. Ianculescu este doar unul dintre cei sacrificați pentru că în domeniul gospodăririi apelor, 13 membri PNL fără nicio expertiză în domeniu au primit funcții de directori în ultima perioadă.

 

Ciolacu, care denunță pensiile speciale, a fost inițiator al acestor pensii pentru parlamentari în 2015

 

În timpul anchetei jurnalistice, reporterul Recorder l-a întrebat pe Cengher ce îl califică pentru postul de director la SGA. Acesta a spus că el e doar detașat de la Senat. Și când a fost întrebat ce număr are Legea Apelor Române, a ridicat din umeri, susținând doar că a citit-o. Și era șef de opt luni de zile. Prestanța în fața jurnalistului și tot iureșul public creat în jurul analizei Recorder au dus la demiterea lui Cengher. În locul acestuia a fost numit temporar George Vlasiu, de profesie inginer constructor, angajat al SGA Mureș de peste 6 ani.

 

CCR nu își asumă o decizie privind majorarea pensiilor și așteaptă rezultatul alegerilor

 

Oficialii Administrației Apelor Române susțin că demisia fostului director SGA Mureș, Ovidiu Ianculescu, caz relatat de publicația Recorder, a fost o decizie personală, depusă oficial la începutul lunii februarie a acestui an. Acesta a acceptat funcția de inginer-șef în cadrul SGA Mureș 5 zile mai târziu de la această decizie, fiind consecvent în hotărârea personală de retragere din funcția de director al SGA Mureș. ”În plus, declarațiile lui Ovidiu Ianculescu privind rolul și atribuțiile directorului general ANAR sunt incorecte.  Conform legii, directorul general al ANAR (liberalul Ervin Molnar, n.r.) nu poate demite, numi sau suspenda un director de SGA. Domnul Ovidiu Ianculescu și-a înaintat demisia, conform legii, la Administrația Bazinală de Apă Mureș, respectiv directorului din acea perioadă, Cristian Bratanovici, și nu conducerii ANAR”, se arată într-o informare a Administrației Naționale Apele Române.

 

Ionuț Cengher candidează pentru PNL la aceste alegeri. Anunțul electoral cu titlul „Dezvoltăm Mureșul!” îl prezintă pe acesta și promisiunile electorale de „politică atractivă de zboruri de pe Aeroportul Intrenational Transilvania” sau „asistență pentru autoritățile locale, în vederea realizării unui program de excursii locale sau regionale”. În reportajul celor de la Recorder, întrebat de experiență să în domeniul instituției unde a fost numit, Cengher recunoaște cu seninătate că nu are.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed