Limbaj rasist în Consiliul Local! Romii sunt numiți ”negri” și ”indieni” de către consilieri

Viceprimarul PNL din comuna Sânpetru este acuzat de rasism după ce a vorbit despre comunitatea romă din localitatea în termeni de ”negri” și ”indieni”, în încercarea de a explica de ce nu e fezabilă construcția unei școli și a unei grădinițe în preajma unei zone locuite de romi, relatează Biz Brașov.

Comuna Sânpetru încearcă să atragă fonduri pentru construirea unui centru educațional pe un teren de 2,2 hectare, care se află peste pârâul Durbav de comunitatea de romi. Terenul respectiv avea inițial destinația de zonă de mică industrie, fiind concesionat de diverse firme care în timp nu au mai plătit sumele cu care concesionaseră suprafețele respective.

Primarul comunei, Marian Arhire, membru USR, susține că localitatea nu a putut accesa anul trecut fonduri nerambursabile pentru construcția unei creșe și a unei săli de sport, pentru că „nu am avut un teren corespunzător”, pierderea fiind, astfel, de peste 20 de milioane de lei.

Pentru a dezvolta zona educațională din comuna Sânpetru, autoritățile ar trebui să atragă fonduri nerambursabile. iar acestea nu pot fi atrase decât dacă se identifică un teren care să se preteze acestor construcții.

Consilierii PNL și PSD s-au opus ideii, invocând diverse motive. Într-o filmare publicată de Biz Brașov se poate observa reacțiarasistă a viceprimarului Andrei Măiereanu, care a spus că în zonă sunt „negri”. Un alt consilier local a replicat că nu e vorba chiar de „negri”, ci doar de niște „indieni”.

Senatorul USR Ambrozie-Irineu Darău a reacționat la aceste imagini și cere demisia viceprimarului din comuna Sânpetru.

”La Sânpetru, viceprimarul rasist al PNL, Andrei Măiereanu, și-a arătat limitele și nu mai are decât o variantă: demisia din funcție și plecarea din politică. I-au ținut isonul un coleg de partid și un consilier de la PSD.

În cel mai incalificabil mod și hlizindu-se ca proștii, acești așa-ziși „oameni” politici din Sânpetru nu vor să facă școală pentru că ar fi învecinată cu o zonă locuită de romi, pe care îi denumesc „negri” sau „indieni”.

Toți oamenii au dreptul la o existență decentă. Iar toți copiii au un drept inalienabil la educație de calitate! Cine nu acceptă asta și promovează segregarea pe criterii etnice trebuie să zboare direct în lada de gunoi a politicii. Așadar: demisia!”, a scris senatorul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed