Rezultatele n-au întârziat să apară: la europarlamentarele din mai anul trecut, PNL s-a poziţionat pe primul loc, cu 27%, urmat de PSD cu 22,5% şi USR cu 22,36%.
Strategia retorică a continuat şi la următorul scrutin, cel prezidenţial, unde a beneficiat de un impuls semnificativ şi din partea preşedintelui Iohannis.
Liberalii or fi crezut că, asezonată cu debarcarea lui Dăncilă şi preluarea guvernării, victoria en fanfare a lui Klaus Iohannis – câştigător detaşat la ambele tururi de scrutin – se transferă automat, cu tot cu procente, şi la partid. Iar de când au început să apară sondaje care îi creditau şi cu 47% din preferinţele electoratului, liberalilor a început să li se umfle orezul în ei şi să creadă că pot, prin ei înşişi, să cucerească toate redutele electorale care au mai rămas de cucerit în acest an: localele şi parlamentarele. Numai că…
Spre deosebire de USR+, de la care a preluat retorica câştigătoare, PNL a preluat şi guvernarea. Şi când eşti la guvernare, este foarte uşor să ţi se măsoare, cu precizie matematică, diferenţa între ceea ce spui şi ceea ce faci. Şi ce am constatat?
Că popularea ministerelor cu olguţe şi andruşti nu e deloc apanajul sau exclusivitatea PSD, sunt câţiva miniştri din Cabinetul Orban care se califică fără probleme pentru asemenea titluri onorifice.
