Livrările de vehicule electrice ale Tesla au scăzut cu 18% în trimestrul doi, din cauza problemelor lanţului de aprovizionare

Cel mai mare producător de maşini electrice din lume a declarat sâmbătă că a livrat 254.695 de vehicule în perioada aprilie-iunie, comparativ cu 310.048 de vehicule în trimestrul precedent, punând capăt unui ciclu de aproape doi ani de livrări trimestriale record.

O reapariţie a cazurilor de Covid-19 în China a forţat Tesla să suspende temporar producţia la fabrica sa din Shanghai şi, de asemenea, a afectat activităţile furnizorilor din ţară.

Tesla intensifică producţia la fabrica din Shanghai odată cu relaxarea restricţiilor legate de Covid-19, ceea ce va contribui la creşterea livrărilor în a doua jumătate a anului.

La începutul lunii iunie, directorul general Elon Musk le-a spus directorilor că are ”un presentiment foarte prost” în privinţa economiei şi că trebuie să reducă aproximativ 10% din personalul producătorului de maşini electrice.

Musk a spus că cererea pentru vehicule Tesla rămâne puternică, dar dificultăţile lanţului de aprovizionare încă se menţin.

În iunie, Tesla a majorat din nou preţurile pentru unele dintre modelele sale în Statele Unite şi China, după ce Musk a avertizat asupra unei presiuni inflaţioniste semnificative în materie de materii prime şi logistică.

Iunie 2022 a fost luna cu cea mai mare producţie de vehicule din istoria companiei, a spus Tesla într-un comunicat de presă.

Analiştii se aşteptau ca Tesla să raporteze livrări de 295.078 de vehicule pentru perioada aprilie-iunie, potrivit datelor Refinitiv.

Mai mulţi analişti şi-au redus şi mai mult estimările, la aproximativ 250.000 de vehicule, din cauza restricţiilor prelungite din China.

Cel mai valoros producător auto din lume a înregistrat livrări record în fiecare trimestru începând cu al treilea trimestru al anului 2020, suportând pandemia şi întreruperile lanţului de aprovizionare mai bine decât majoritatea producătorilor de automobile.

China a jucat un rol esenţial în creşterea rapidă a producţiei de vehicule de către Tesla, fabrica din Shanghai, cu costuri reduse şi profitabilă, producând aproximativ jumătate din totalul maşinilor livrate de companie anul trecut.

Musk a declarat în aprilie că producţia totală de vehicule a Tesla în al doilea trimestru va fi ”aproximativ egală” cu cea din primul trimestru, determinată de o revenire în China.

Dar el a spus recent că Tesla a avut ”un trimestru foarte dificil”, invocând dificultăţile de producţie şi lanţul de aprovizionare din China.

Musk a mai spus că noile fabrici Tesla din Texas şi Berlin sunt ”cuptoare de bani gigantice”, care pierd miliarde de dolari în timp ce se luptă să crească rapid producţia.

Acţiunile Tesla au scăzut cu 35% până acum în acest an, lovite de propunerea de achiziţie a Twitter de către Musk, în valoare de 44 de miliarde de dolari, de restricţiile din China şi de incertitudinile macroeconomice.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed