Ludovic Orban, ATAC la adresa Jandarmeriei: Conducerea să-şi dea DEMISIA în bloc

„Jandarmeria nu are ce să mai explice, nu există nicio explicaţie decât demisia în bloc a conducerii Jandarmeriei, pentru că jandarmii au acţionat ca un organ de represiune, fără niciun motiv, fără să fie în pericol vreun obiectiv, fără ca cetăţenii să fi reprezentat o ameninţare. Intervenţia lor în forţă nu are nicio motivaţie şi nu au nimic de spus în afară de demisie”, a declarat Orban la Digi 24.

 

Şeful liberalilor i-a sfătuit pe toţi cei care au fost agresaţi sau au inhalat gaze lacrimogene să formuleze plângeri penale la Parchet împotriva jandarmilor sau a conducerii Jandarmeriei, precizând că PNL le va acorda asistenţă juridică gratuită.

 

„Foarte mulţi colegi din piaţă mi-au spus de existenţa unor personaje fie din galerie, fie din grupări agresive care nu aveau ce să caute acolo, acolo a fost un protest al unor oameni civilizaţi, care nu au fost agresivi. (…) Jandarmeria de ce nu a extras elementele violente? Rostul Jandarmeriei este să îi păzească inclusiv pe cetăţenii paşnici care protestează. Jandarmeria a dat tot timpul cu gaze lacrimogene şi au avut o atitudine provocatoare. A fost folosită violenţa fără niciun motiv, este evident că au fost instruiţi să intre la intimidare şi să lovească oamenii paşnici”, a afirmat Orban.

 

Articolul integral pe PUTEREA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed