Margherita, fiica ”Clejanilor” a comis-o din nou! Polițiștii i-au întocmit alt doar penal

Solista (în vârstă de 28 de ani) este anchetată de polițiști după ce a lovit și amenințat două angajate de la o agenție imobiliară din centrul Capitalei. Pe una dintre ele ar fi mușcat-o.

”La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 14:00 prin apel 112 Secția 1 Poliție a fost sesizată cu privire la un conflict dintre o femeie și angajatele unei societăți comerciale. La locație au sosit polițiștii care au luat legătura cu angajatele firmei, femeia care ar fi fost implicata nemaifiind prezentă la fața locului . În cauză polițiștii au întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și amenințare, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, potrivit Poliției Capitalei.

Recent, aflată la volan, a lovit câteva mașini într-o parcare. A ieșit pozitivă la DrugTest-ul polițiștilor

În luna mai, a.c. Margherita a mai fost implicată într-un scandal. Potrivit Brigăzii Rutiere, vedeta mai multor reality show-uri și videoclipuri a pierdut controlul volanului și a lovit mai multevehicule parcate pe prima bandă. Ea a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, însă, pentru că avea un comportament ciudat, polițiști spun că au testat-o cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed