MINISTRU propus de PSD: Pădurile virgine sau cvasi-virgine, o familie în care străbunicii, bunicii, copiii, nepoţii şi părinţii sunt împreună

„Pădurile virgine şi cvasi-virgine sunt ca o familie în care străbunicii, bunicii, copiii, nepoţii şi părinţii sunt împreună. Pădurile virgine sunt acele păduri în care nu s-a mai intervenit de către om prin exploatări şi alte operaţiuni în ultimii aproximativ 100 de ani, iar cele cvasi-virgine cele în care nu s-a mai intervenit în ultimii 300 de ani. Pentru identificarea acestora a fost creat Catalogul pădurilor virgine şi cvasi-virgine, unde avem deja 3.800 de hectare de suprafeţe. Pentru protejarea acestor păduri există o finanţare, pentru 2018, de 3,2 milioane de lei”, a spus Deneş.

Pe de altă parte, întrebat în ce stadiu se află plantarea de perdele forestiere, oficialul a menţionat că „studiile pe judeţe sunt avansate”, iar „în 2018 se vor planta primele perdele de acest fel, pentru început pe Autostrada Soarelui”.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Membrii celor două comisii au avizat propunerea de mandat pentru Deneş cu 15 voturi pentru, 5 împotrivă şi nicio abţinere.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed