O ALIANȚĂ aproape IMPOSIBILĂ! Acesta e singurul PSD-ist care îl mai susține pe PONTA

Mai mulţi lideri social-democraţi încearcă să blocheze alianţa dintre PSD şi ProRomânia, susţin surse politice pentru Adevărul. Cei mai vehemenţi sunt: Lia Olguţa Vasilescu, Mihai Tudose, Claudiu Manda şi Marian Oprişan. La polul opus, Gabriela Firea e singura care susţine cu tărie revenirea lui Ponta în partid, deşi restul primarilor PSD din Capitală se opun, pe motiv că Ponta nu vine cu zestre electorală. Dimpotrivă.

 

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, e singura care insistă în PSD pentru o alianţă cu ProRomânia, în condiţiile în care lideri cu greutate ai partidului resping categoric întoarcea lui Victor Ponta în PSD, chiar şi indirect, sub formă de aliat. Motivul: partidul îl consideră în continuare trădător, după ce a pus umărul la moţiunea de cenzură a PNL care a scos PSD de la guvernare în toamna anului trecut, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Practic, Victor Ponta a trimis PSD în Opoziţie, împotriva voinţei partidului, de două ori în decurs de numai patru ani: mai întâi prin demisia din noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv. Apoi prin contribuţia decisivă la trântirea Executivului Dăncilă. Mihai Tudose, întors în PSD după o scurtă experienţă la ProRomânia, e unul dintre cei mai puternici contestatari ai lui Victor Ponta. „Azi, Pro România e un partid-balama şi cred că după alegeri nu o să mai fie în Parlament“, a spus Mihai Tudose într-o emisiune la Realitatea Plus. Întrebat dacă există posibilitatea ca, la un moment dat, PSD să înghită Pro România, Mihai Tudose a răspuns: „Nici de înghiţit nu înghiţim orice“. Aflat lângă Mihai Tudose, europarlamentarul PSD Claudiu Manda a completat, cu trimitere la Ponta: „Este toxic şi e greu digerabil. E deja mult prea mult. Nu ai cum să ghiceşti a doua zi care va fi poziţia acestui partid. Am putea discuta cu ProRomânia după ce trec testul de 5%“. Fără o alianţă cu PSD, ProRomânia cu greu va putea trece pragul electoral, mai ales că a rămas fără Mihai Tudose. Partidul condus de Victor Ponta a atins aproape 7% la alegerile europarlamentare, după ce primarii PSD din Brăila, mobilizaţi de Mihai Tudose, au dirijat o parte din voturi către ProRomânia. Acum, Mihai Tudose şi Claudiu Manda vor fi coordonatorii campaniei electorale a PSD pentru alegerile locale şi parlamentare (anticipate), care vor fi organizate simultan, în a doua parte a lunii iunie, susţin surse politice pentru „Adevărul“.

 

Şi Lia Olguţa Vasilescu a reacţionat virulent după ce Ponta a declarat că nu vrea să se alieze cu PSD la Craiova, acolo unde Olguţa Vasilescu candidează pentru primărie. „Păi cine l-a invitat la vreo alianţă? Ca să tropăie pe lângă elefant, purecele trebuie să fie chemat… Cum aş putea să mă aliez cu unul din gaşca paraditorilor care făceau dosare nevinovaţilor, pentru că nu le convenea că au crescut prea mult în sondaje şi puneau prea multe întrebări securiştilor care conduceau partidul?“, a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook, care a încheiat cu îndemnul: „marş la coteţ, potaie!“.

 

 

 

Articolul integral pe ADEVĂRUL

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed