ORBAN laudă dosarul ROȘIA MONTANĂ: ”Avem toate șansele”

Premierul Ludovic Orban a afirmat că dosarul privind înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO este unul „serios”, punctând că există toate şansele să existe o decizie favorabilă în acest sens.

 

„Din câte ştiu eu, în luna iunie este o sesiune (n.r. – a UNESCO). Să vedem dacă va figura pe ordinea de zi. Dosarul, după părerea mea, este un dosar serios şi cred că avem toate şansele să avem parte de o decizie favorabilă. După ştiinţa mea, minele romane care sunt prezente în situl de la Roşia Montană sunt unice în lume”, a spus Orban.

 

El a arătat că vineri ministrul Culturii a transmis solicitarea de reluare a procedurii de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană.

 

Premierul a susţinut că înscrierea Roşia Montană în patrimoniul UNESCO nu afectează „situaţia juridică” a sitului.

 

„Ce se va întâmpla la ICSID depinde de ceea ce s-a întâmplat în raporturile dintre companie (n.r. – Gabriel Resources) şi statul român, Guvern, ministere, până la momentul la care compania a dat în judecată statul român”, a afirmat Orban.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed