Orban: Lucrările la Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea fi reluate la sfârşitul anului 2009

Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a estimat, joi, că reluarea lucrărilor la Canalul Dunăre-Bucureşti ar putea avea loc la sfârşitul anului 2009, iar finalizarea acestora este estimată pentru sfârşitul anului 2012, costurile lucrărilor fiind de circa 500 de milioane de euro.

„Această investiţie extrem de importantă a primit ordinul de încetare în 1990. De atunci, orice tentativă de reluare a lucrărilor a fost respinsă. Lucrarea a fost preluată de Ministerul Transporturilor (MT) de la Ministerul Mediului şi vom face toate demersurile la rectificarea bugetară pentru a iniţia studiul de fezabilitate. Există trei variante de finanţare. Una este de la bugetul de stat, fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană (UE), sau concesiune”, a declarat Ludovic Orban. El a explicat că a purtat discuţii pe această temă cu firme importante din Germania, Olanda şi Franţa, pentru a finaliza prin concesiune această investiţie.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed