AcasăEconomiePasageri, blocaţi în plină perioadă de concendiu de o grevă masivă la...

Pasageri, blocaţi în plină perioadă de concendiu de o grevă masivă la căile ferate din Germania

Acest conflict de muncă a început marţi, în transportul de mărfuri şi s-a extins la întreaga reţea naţională, miercuri.

Greva ar urma să dureze până vineri la ora locală 2.00.

La ea participă masiv conductori din cadrul Sindicatului GDL, care au adoptat prin vot, în proporţie de 95%, un apel la mobilizare.

Nmai ”25% dintre trenurile pe distanţă mare” circulau miercuri în Germania, a anunţat Deutsche Bahn.

”Această grevă este total inutilă”, îşi exprimă frustrarea Peter Gramlich, în vârstă de 78 de ani, care aşteaptă împreună cu soţia sa, în Gara Centrală din Berlin, să poată lua trenul către Bochum (vest).

La originea grevei se află eşecul unor negocieri salariale cu privire la viitoarea convenţie colectivă, între conducere şi sindicat, în vederea unor creşteri salariale.

Conductorii denunţă totodată o scădere cu 50 de euro pe lună a pensiilor complementare.

O GREVĂ VĂZUTĂ RĂU

La Berlin, circulaţia metrourilor şi a tramvaielor era, de asemenea, amplu perturbată de grevă.

”Voi ajunge cu întârziere la serviciu. Mâine va trebui să-mi iau bicicleta”, declară Lenard Warning, în vârstă de 19 ani, un editor video ucenic.

Mobilizarea este văzută cu ochi răi de către călători, în contextul în care concediile sunt în toi, după luni de restricţii din cauza epidemiei covid-19.

”Cred că este un moment nepotrivit (…). Oamenii vor să călătorească”, îşi exprimă iritarea Matthias Hattendorf, în vârstă de 66 de ani, care aşteaptă, în Gara din Berlin, un tren pentru a se întoarce acasă, la Hamburg.

Greva perturbă, de asemenea, trenurile de marfă, o activitate importantă a Deutsche Bahn, prin filiala sa DB Cargo.

Aceste probleme se adaugă unor probleme deja existente cu livrările, cauzate de criza sanitară, care afectează de mai multe săptămâni industria germană, pilonul modelului economic german.

Institutuol economic IW estimează că această grevă ar putea cauza economiei germane pierderi de ”până la 100 de milioane de euro pe zi”.

Ultimele Articole