Pepe face o nuntă cât un festival, cu 300 de invitați: ”Este o sinucidere din punct de vedere financiar”

 Evenimentul monden al verii, Pepe se însoară! Solistul și vedeta de televiziune simte că a  treia oară-i cu noroc.

Așa că, el și Yasmine, cea care l-a făcut tată de băiat, fac o petrecere de nuntă cât un festival, cu mai bine de 300 de invitați.

Ziua aleasă pentru marele eveniment monden, la care vor cânta zeci de vedete ale scenei muzicale, are o semnificație specială pentru cei miri. Pe data de 7 iunie, când Pepe și Jasmine vor face și cununia religioasă, este și data când a venit pe lume băiețelul lor, Pepe Jr.
”E sinucidere din punct de vedere financiar, pentru că e foarte scump ceea ce fac. Sunt vreo 300 de invitați. E cea mai importantă petrecere din viața mea. Nu sunt pauze de mese. E la un alt nivel, e total altceva. Sunt curajos, ce-i drept”, a spus Ionuț Pascu ”Pepe”, care a dat și primele nume ale colegilor din breasla muzicală ce vor cânta la petrecerea de nuntă, totodată ziua băiețelului său: Mandinga, Viorica și Ioniță de la Clejani, Theo Rose, Johnny Romano, ansamblul lui Nea Marin (Marin Barbu-n.r.).

Pepe face o nuntă cât un festival, cu peste 300 de invitați! ”Am trecut prin toate scandalurile posibile și imposibile, am încercat să rămân prieten cu oamenii din presă, indiferent de trust, și decizia mea, din ultimii ani, este să am o viață privată, cât mai departe de presă, și le mulțumesc celor care îmi respectă decizia”, adaugă Pepe care își dorește totodată și o petrecere de nuntă fără paparazzi.

Pepe a mai fost căsătorit cu Oana Zăvoranu (2006-2011) și Raluca Pastramă (2012-2021), cu care are două fetițe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed