Povestea UIMITOARE a Biancăi Andreescu. Cum a ajuns să urce 200 de poziții în WTA, la doar 19 ani

Este prima jucătoare din Canada, dar şi prima jucătoare sub 20 de ani care câştigă un turneu major, după 12 ani. A fost prima finală de mare șlem pentru Bianca Andreescu, şi nu împotriva oricui, ci a unei mari campioane cu 23 de titluri de grand slam în palmares.

 

„Ai făcut întreaga ţară mândră”, i-a transmis Biancăi premierul Canadei. „Şi România este mândră”, a felicitat-o şi Simona Halep. În urma acestui rezultat, Bianca Andreescu va urca pe poziţia a 5-a WTA. Performanţa îi va fi răsplătită şi financiar: va lua acasă un premiu record de 3,85 milioane de dolari. A fost un an formidabil pentru tânăra tensimenă, care în urmă cu 12 luni nu era nici printre primele 200 de jucătoare ale lumii.

 

Rudele și cunoscuții din România au urmărit finala cu sufletul la gură
La Căminul Cultural din Vaideeni, judeţul Vâlcea, rudele şi cunoscutii familiei au urmărit finala cu sufletul la gură. Bunica Biancăi, în vârstă de 84 de ani, le-a gătit gogoşi, preferatele nepoatei sale.

 

Legătura tinerei campioane cu Romania ne-o dezvaluie chiar bunica sa, cu ochii umezi privind la pozele de pe perete. Părinţii Biancăi s-au mutat în Canada în 1994. Maria, mama sa, este masterand în economie, iar Nicu, tatăll, e inginer. Bianca s-a nascut în anul 200, departe de Romania, dar a revenit in ţara, cu parintii sai, după câţiva ani. Aici a inceput tenisul.

 

„Termina cu tenisul şi ea venea şi da cu mingea în perete din grădină. Aşa a iubit mingea asta Eu, cu mingea, joc tenis. Bine, mamă, dacă joci tenis. Dar e departe. Asta e.. (Asta vă doare, că e departe?) – Da”, spune Nica, bunica Biancăi.

 

„Românca noastră. Am fost şi la Fed Cup la Cluj, când a jucat. Am susţinut-o cu jumătate de inimă pentru că jumătatea cealaltă bătea pentru România. Eu cred că va ajunge numărul 1 mondial”, spune Cătălin Sîiulescu, unchiul Biancăi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed