Premierul Ciucă, după ce Gazprom a încetat furnizarea de gaze către Bulgaria şi Polonia: România nu este afectată în acest moment / Consumul de gaze este mult sub capacitatea de producţie pe care noi o avem

”Am avut o discuţie cu ministrul Energiei, România nu este afectată în acest moment. Consumul de gaze este mult sub capacitatea de producţie pe care noi o avem. Ştiţi foarte bine că suntem una dintre puţinele ţări din Europa care beneficiem de resursă de gaz consistentă, sigur, nu pe deplinătatea nevoilor noastre”, a spus Ciucă, despre încetarea de furnizare a gazului către Bulgaria şi Polonia de către Gazprom. 

Premierul a menţionat că asigurăm pentru perioada de iarnă un import de aproximativ 20% din necesarul de gaz.

”Acum, când discutăm, se caută surse alternative pentru gaz, dar în acest moment România nu este afectată”, a mai afirmat el. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed