Premierul rus Mihail Mişustin urmează să efectueze o vizită în China la 23 şi 24 martie, anunţă Beijingul

”La invitaţia premierului Li Qiang (…), premierul Federaţiei ruse (Mihail) Mişustin va efectua o vizită oficială în China, la 23 şi 24 mai”, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Wang Wenbin.

”Cooperea chinezo-rusă în domeniile economic şi comercial va fi discutată”, anunţă Kremlinul.

”O atenţie deosebită va fi acordată industriei, energiei, infrastructurolor de transport şi agrculturii”, adaugă Kremlinul şi precizează că în cursul acestei vizite se vor încheia numeroase acorduri bilaterale.

Mihail Mişustin urmează să efectueze şi o vizită la Shanghai, unde va participa la un Forum Economic chinezo-rus.

La jumătatea lui martie, preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin au salutat intrarea într-o ”eră nouă” a relaţiei ”speciale” ruso-chineze, în cadrul unui summit la Moscova.

China nu a condamnat niciodată în mod public, de 15 luni, intervenţia militară a Rusiei în Ucraina, spre deosebire de majoritatea marilor puteri mondiale.

Beijingul a trimis săptămâna aceasta un emisar în Europa, Li Hui, în vederea ”unei soluţionări politice a crizei ucrainene”.

Li Hui, care s-a aflat în Ucraina marţi şi miercuri, efectuează vineri o vizită în Polonia, după care urmează vizite în Franţa, Germania şi Rusia.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed