Prima zi de campanie la PSD: elogii, încurajări şi poezii pentru Mircea Geoană

Aproximativ 2.000 de oameni s-au adunat vineri în Sala Sporturilor din Ploieşti pentru mitingul electoral al prezidenţiabilului social-democrat. Câţiva tineri pesedişti se îngrijeau foarte strict de aşezarea publicului în sala neîncăpătoare, pregătind ca la carte terenul pentru venirea liderilor marcanţi ai partidului, iar prin sală s-au împărţit steguleţe şi bannere cu mesajul „Învingem împreună. Mircea Geoană, preşedinte!”.

Când toate pregătirile au fost gata, Mircea Geoană, însoţit de preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, şi de Dan Nica, Adrian Năstase, Iulian Iancu, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Ion Bazac, Victor Ponta, Cristian Dumitrescu, Rovana Plumb şi Mircea Ursache şi-au făcut apariţia în uralele audienţei, în timp ce din boxe răsuna cu volumul la maxim imnul PSD. La vederea lui Ion Iliescu, sala a început să strige: „Iliescu, tăticul nostru!”, spre amuzamentul liderilor PSD prezenţi, mai ales al preşedintelui de onoare al PSD.

Pe două plasme montate pe flancurile scenei roşii pe care stateau liderii PSD au rulat două spoturi electorale cu Mircea Geoană, unul în care liderul PSD susţine că ştie ce are de făcut pentru România şi un altul în care Geoană este prezentat în diverse ipostaze, primind şapte atribute care îl recomandă penntru fotoliul de la Cotroceni- „hotărât, inteligent, capabil, dedicat, diplomat, familist, lider”.

Uralele, strigătele şi aplauzele au ţinut minute în şir, Mircea Geoană arătându-se vizibil emoţionat de desfăşurarea de forţe pusă la cale de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma.  De altfel, Cosma a fost cel care a întrerupt manifestările entuziaste ale pesediştilor prahoveni, ţinând un discurs amplu, presărat cu evocări istorice şi poezii de Mihai Eminescu adaptate momentului electoral.

„Pornim marşul triumfal asupra Cotrocenilor! Vulturul care pleacă de aici va merge din primărie în primărie şi din oraş în oraş, şi la 7 decembrie se aşează la Cotroceni”, a anunţat Cosma, în aplauzele publicului. Cosma a spus că Geoană esste alegerea sa pentru preşedinte pentru că nu îşi doreşte ca singura meserie pe care nepoatele sale o vor învăţa să fie prostituţia, şi nici ca nepoţii săi să fie nişte drogaţi, referindu-se la raportul comisiei prezidenţiale în care se regăsesc sugestii cu privire la legalizare adrogurilor uşoare şi a prostituţiei.

Cosma a trecut apoi prin istorie, evocându-l pe fostul împărat roman Traian, care ar fi dezbinat Dacia lui Decebal. „V-aţi întrebat de ce niciun domnitor român nu s-a numit Traian? Pentru că Traian fură, jefuieşte, prăduieşte!”, a explamat liderul social-democrat prahovean.

Mircea Cosma a adaptat şi Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu noului context electoral- „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia constructoare/ Care vine, vine, calcă, potrocalii în picioare/ Şi gloata portocalie de la Cotroceni o mână/ Iar în urma lor vor face mândra patrie română”.

Mircea Geoană a precizat că a ales să-şi înceapă campania în judeţul Prahova pentru că acesta este cel mai puternic judeţ al României, arătând că peste 30 de zile cursul istoriei naţionale va lua o altă direcţie. Geoană a invocat frica pe care o resimte contracandidatul său Traian Băsescu în urma ultimelor sondaje, care îl arată pe social-democrat favorit în turul doi, criticând declaraţia şefului statului, care i-a propus calitatea de premier.  Preşedintele PSD a citat din Biblie pentru a sublinia dezbinarea pe care preşedintele Băsescu a stabilit-o în ultimii ani în România, prezentându-se pe sine ca pe o alternativă capabilă să aducă unitatea. De altfel, dezbinare, scandal şi criză au fost cuvintele pe care Geoană le-a folosit pentru actualul preşedinte, Traian Băsescu, prezentând, în contrapartidă, proiectele sale economice şi sociale pentru România.

Simţindu-se emoţionat de aplauzele aproape continue ale publicului, Geoană a simţit nevoia să aducă o serie de mulţumiri, referindu-se în primul rând la preşedintele de onoare al partidului. „Sunt profund emoţionat şi mişcat de gesturile de prietenie şi solidaritate ireproşabilă pe care domnul preşedinte Ion Iliescu le-a făcut în ultima perioadă la adresa mea”, a spus Geoană, smulgându-i un zâmbet preşedintelui de onoare al PSD. Geoană a continuat cu mulţumirile îndeptându-şi atenţia către un alt lider social-democrat- Adrian Năstase. Preşedintele PSD a mulţumit lui Năstase pentru sprijin, chiar dacă relaţiile dintre ei nu au fost tot timpul la fel de bune.

Geoană a arătat că dacă a fost în stare să ţină unit acest „mare şi uneori nărăvaş partid”, cu siguranţă va putea ţine România unită.

La încheierea festivităţilor Geoană a semnat autografe pe materialele de campanie instripţionate cu chipul său şi sloganul „Învingem împreună!”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed