PSD a găsit puciști în ALDE! Îi pune miniștri

PSD ia în calcul o nouă variantă pentru a rezista la Palatul Victoria, în ciuda blocajului provocat de ieşirea ALDE de la guvernare. Potrivit unor surse, pentru ministerele deţinute anterior de ALDE vor fi propuşi „pucişti” din formaţiunea lui Tăriceanu, iar noua remaniere va fi trimisă la Palatul Cotroceni.

 

Se încearcă, astfel, ruperea ALDE dar şi evitarea unuui vot în Parlament, pe o formulă de restructurare, ţinându-se cont de faptul că nu mai au majoritate în Legislativ. Astfel, PSD ar urma să îi propună, pe portofoliile eliberate de ALDE, pe câţiva dintre nemulţumiţii din partid, printre care se află şi Graţiela Gavrilescu, Daniel Zamfir, Marian Cucşa. Negocierile cu puciştii din ALDE, pentru revenirea în funcţii, sunt duse de Teodor Meleşcanu, care s-a şi aflat, miercuri, la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, acesta lipsind la prima şedinţă de Senat după alegerea în funcţia de preşedinte al acestui for.

 

Ionuţ Sibinescu, Ion Cupă şi Ştefan Băişanu ar fi acceptat propunerile de miniştri Printre cei cărora li s-a propus funcţia de ministru se află, potrivit unor surse, mai mulţi parlamentari ALDE nemulţumiţi de deciziile actualei conduceri a partidului. Astfel, senatorul Ionuţ Sibinescu şi deputaţii Ion Cupă şi Ştefan Băişanu ar fi acceptat oferta celor de la PSD. PSD ia în calcul trimiterea propunerilor la Palatul Cotroceni, cu interpretarea că este vorba despre o remaniere, atâta timp cât compoziţia Guvernului nu se schimbă, în Executiv fiind încă membri ai ALDE.

 

Articolul integral pe LIBERTATEA

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed