Raport pozitiv pentru eliminarea pensiilor speciale. UDMR a anunțat în plen că nu votează eliminarea acestora

Prevederi din celelalte inițiative de eliminare a pensiilor parlamentarilor, depuse de USR PLUS și PNL, au fost preluate ca amendamente la proiectul PSD, scriu jurnaliștii G4Media.ro

 

 

Francisc Tobă, asociat cu reprimarea sângeroasă a Revoluției din 1989, a depus jurământul ca deputat

 

 

Unul dintre amendamente, preluat de la USR PLUS, prevede că odată cu intrarea în vigoare a noii legi, încetează plata pensiilor speciale aflate în vigoare.

 

 

Un bărbat a murit după ce s-a tratat singur de Covid-19 cu prea mult Paracetamol

 

 

Raportul urmează să fie supus votului plenului comun în scurt timp.

UDMR a anunțat că se va abține de la vot.

 

„Poziția UDMR e una fermă și consecventă – toți cetățenii trebuie să beneficieze de pensie după limita de vârstă și contributivitate. Principiul contributivității trebuie să fie de bază. Propunerea de azi vizează eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor care au atins limita de vârstă. Vorbim de 825 de parlamentari și de un efort bugetar de aproximativ 4,5 milioane de lei. Rămân în vigoare pensiile speciale ale celorlalte 11 categorii socio-profesionale, care nu au nicio legătură cu principiul contributivității. (…) UDMR a susținut în mod consecvent că pensiile speciale trebuie eliminate sau impozitate cu 99% sau limitate pentru toate categoriile vizate. (…) Demagogia și populismul la viteză maximă duc la decizii pripite. Dacă doriți să eliminați pensiile speciale, nu doar o mică parte pentru a câștiga un capital electoral, vă invităm să facem o analiză serioasă a deciziilor CCR. Parlamentarii UDMR nu vor vota”, a fost poziția senatorului UDMR Turos Lorand.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed