Rareş Bogdan, atac la PSD: Îl rog respectuos pe Câciu să dea explicaţii privind suprataxarea companiilor din energie

Europarlamentarul Rareş Bogdan i-a cerut ministrului de Finanţe, Adrian Câciu (PSD) să dea explicaţii publice cu privire la motivul pentru care în transpunerea reglementărilor europene în legislaţia românească Ministerul Finanţelor a omis să introducă un cod CAEN asociat centralei de cogenerare pe care compania OMV Petrom o deţine la Brazi, în judeţul Prahova. Bogdan a explicat că, dacă acel cod CAEN ar fi fost prevăzut atunci când Regulamentul european a fost transpus în legislaţia din România, OMV Petrom s-ar fi încadrat în rândul companiilor obligate să plătească taxa de solidaritate reglementată la nivelul Uniunii Europene, transmite News.ro.

”Eu am o problemă, pe care am evitat până acum să o spun în altă parte (…) şi ţin să o spun extrem de direct: deci îl rog respectuos pe domnul Câciu ai cărui specialişti din departamentul juridic al Ministerului de Finanţe au transpus Regulamentul din 4 octombrie al Comisiei Europene cu privire la suprataxarea companiilor din energie să dea explicaţii cu privire la traducerea şi transpunerea acestui Regulament, pentru că acolo, la o lipsă de un cod CAEN, OMV-ul nu se încadrează la peste 75% activitatea companiei în comerţ sau activităţi legate de energie, gaz, energie electrică, datorită scoaterii centralei de cogenerare de la Petrobrazi, acea centrală prin care, cu ajutorul gazului, OMV generează energie electrică.

Deci acea activitate care este una extrem consistentă în activitatea OMV Petrom este extrasă din activitatea companiei, astfel încât compania să se încadreze la sub 75%, barem fixat de Comisia Europeană, şi să nu plătească acea taxă care ar fi în cazul OMV Petrom, pentru România, undeva la 200 de milioane de euro, poate chiar mai mult”, a afirmat Rareş Bogdan, joi seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

El a susţinut că este vorba despre ”o sumă uriaşă” pe care statul e ”obligat de cetăţenii săi să o încaseze”.

”În cazul în care statul, ANAF, Ministerul Finanţelor, nu va reuşi să aplice încasarea acestei taxe, cineva trebui să răspundă pentru că mi se pare o sfidare, mi se pare un gest prin care pur şi simplu România este luată în batjocură, este luată la bătaie de joc”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

Eurodeputatul a amintit că această taxă este una europeană şi că nu e vorba despre ”o suprataxă pe care o introduce doar România”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat, marţi, că oficialii Comisiei Europene au răspuns Ministerului Finanţelor la solicitarea de a primi clarificări cu privire la taxa de solidaritate contestată de compania OMV-Petrom. Acesta a subliniat că nu are date privind conţinutul răspunsului, arătând că dialogul între oficialii de la Bucureşti şi cei de la Bruxelles pe această temă continuă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed