La finele anului 2008, Traian Băsescu a promulgat legea care majora salariile din educație cu 50%. Premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, a încercat să blocheze această măsură deși susținea că economia duduie, asta în condițiile în care criza mondială mușca cu forță. În doar doi ani de atunci, au urmat scăderi de 25% ale salariilor din sectorul bugetar, cu 15% a beneficiilor sociale iar TVA s-a majorat de la 19% la 24%. Și economia a scăzut brutal, de la o creștere de 8,6% în 2008 la un minus de 7,2% în anul următor. Și azi se vorbește de măriri de pensii și alocații deși indicatorii macroeconomici nu arată deloc bine.
La ce trebuie să fim atenți când vorbim de criza din 2008 și unde trebuie să ne uităm acum? Ca și în 2008, autoritățile vorbesc de creșteri: s-a mărit salariul minim de la 1 ianuarie 2020 și de la 1 septembrie urmează să crească pensiile cu 40%. În plus, se discută de dublarea alocațiilor, măsură amânată deocamdată de Guvernul Orban, deși există lege votată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Ca și în 2008, creșterea economică se bazează pe consum pe credit de bunuri din import. Acum avem un deficit de cont curent ce se apropie de 10 miliarde de euro, nu foarte departe de situația din 2008, când a sărit de 12 miliarde de euro. Deficitul de cont curent indică dependența de finanțarea externă dar și capacitatea scăzută a țării noastre de a răspunde, prin producția de bunuri și servicii, nevoilor de consum. Se importă foarte mult și se exportă mai puțin, și de regulă materie primă (de foarte multe ori subvenționată, vezi produsele agricole). De asemenea, am importat bunuri de consum în loc de bunuri de investiții care să ne aducă bunăstare în viitor.
În 2008, investițiile străine directe, cele care ajută foarte mult la dezvoltarea țării, erau mai mari ca acum, 7,2 miliarde de euro comparativ cu 5 miliarde de euro. Intrau mai mulți bani în țară la un PIB de două ori mai mic decât cel de azi.
Ca și în 2008, România are mari probleme cu capacitatea de a genera venituri la buget. Atunci, veniturile bugetare reprezentau 18,9% din PIB, în condițiile în care cheltuielile erau 19,4% din PIB, iar azi veniturile se situează undeva în jurul 31% din PIB, iar cheltuielile la 35% din PIB. Și azi suntem ultimii în UE la ponderea veniturilor în PIB. În 2008, deficitul bugetar (cheltuieli mai mari decât venituri) a fost de 4,8% din PIB, iar în 2019 este tot pe acolo. Anul acesta, Guvernul estimează un deficit de 3,6% însă Consiliul Fiscal avansează chiar 4,8% din PIB. Asta înseamnă un necesar de finanțare din ce în ce mai mare și la costuri tot mai ridicate. În plus, credibilitatea României în plan extern scade, iar Comisia Europeană s-ar putea să ne oblige să luăm măsuri dureroase, precum tăieri din zone sensibile.
La datoria publică stăm mult mai prost acum decât în 2008. Dacă atunci aceasta reprezentat 13,4% din PIB, acum a ajuns la 35%. Deși nu se întrevede beculețul roșu, adică 60%, această datorie trebuie finanțată de undeva.
Înainte de declanșarea crizei din 2008, creșterile salariale peste cele de productivitate. Acum avem creștere în jur de 4-5% iar salariile în sectorul bugetar au fost săltate de patru ori peste acest ritm. Și asta în condițiile în care veniturile la buget se încăpățânează să crească foarte puțin. Acest mix s-a dovedit nesustenabil în 2008 și același lucru se întâmplă și azi.
România a avut o creștere economică masivă în 2008, în special pe bază de consum, dar autoritățile au pompat salarii și au redus taxe. La fel se întâmplă și azi. A crescut salariul minim, iar guvernul PNL a renunțat la supraacciză și a eliminat taxele prevăzute în OUG 114 impuse companiilor din energie, telecom și pe bănci. În plus, a trecut în bugetul pe 2020 creșterea pensiilor la 1 septembrie. Probabil la prima rectificare, se va trece și la creșterea alocațiilor. Și deocamdată nu există un răspuns clar la problema veniturilor la buget.
În 2008-2009 am ajuns în prăpastie pentru că nu am știut să facem surplus în anii de dinainte. S-au acumulat foarte multe credite care s-au dus spre consum, și mai deloc spre creșterea investițiilor. Din fericire, sectorul bancar a fost foarte puțin atins de criză, pentru că a fost puțin expus activelor toxice așa cum s-a întâmplat în Vest. Însă, industria a fost foarte afectată. Multe fabrici și uzine au fost nevoite să-și reducă simțitor producția și s-a trecut la concedieri din cauza scăderii comenzilor la export. De exemplu, Dacia a fost nevoită să oprească producție o perioadă însemnată de timp. La Galați, ArcelorMittal și-a redus producția. Indienii au procedat la fel și la celelalte combinate pe care le dețineau în România: Hunedoara, Iași, Roman. Și Alro Slatina a anunțat o înjumătățire a producției.
Dar prima care a cedat a fost piața imobiliară. Încă din vara lui 2008, tranzacțiile au devenit din ce în ce mai puține din cauza evoluției incerte a prețurilor pe plan internațional. În octombrie 2008, piața aproape că a înghețat, în condițiile în care blocarea financiară la nivel internațional a fost dublată de câteva măsuri de limitare a creditării impuse de Banca Națională a României. În plus, mulți dezvoltatori și-au abandonat construcțiile.
