de Pavel Lucescu
Pe măsură ce inteligența artificială (AI) devine din ce în ce mai prezentă în viața noastră, există riscul real de apariție a unui plafon al cunoașterii umane și al un posibil declin al creativității umane.
Ca un copil care tocmai a primit în dar o jucărie nouă și se bucură s-o descopere în toată splendoarea ei, așa și noi, aplaudăm și ne bucurăm azi de beneficiile tot mai evidente și imediate pe care ni le oferă Inteligența artificială, printre care se numără faptul că ne oferă capacități avansate de rezolvare a problemelor, o automatizare eficientă și informații bazate pe date. Datorită capacității sale de a procesa cantități mari de informații și de a îndeplini sarcini complexe, AI devine, astfel, un instrument neprețuit în tot multe domenii. În consecință, oamenii au început să se bazeze mai mult pe AI pentru a-și spori propriile capacități cognitive și de luare a deciziilor.
Dar, pe măsură ce ne bazăm pe AI pentru sarcini care anterior depindeau de propria gândire creativă, această dependența a noastră de AI ne-ar putea duce tocmai la o diminuare a creativității noastre inerente. AI excelează în analiza datelor, în recunoașterea paternurilor și în generarea de soluții pe baza informațiilor existente, iar aceste capacități ne oferă cu siguranță un ajutor extreme de valoros, dar efectul pervers, neașteptat, neurmărit e că aceste beneficii vor înăbuși în timp inovarea umană. Pentru că inovarea se bazează în mare măsură pe expunerii la idei și perspective noi, faptul că ne bazăm tot mai mult pe cele generate de AI va duce la o limitare a acestora.
Algoritmii AI funcționează în cadrul unor parametri predefiniți și se bazează pe datele existente pentru luarea deciziilor. Or, acestei abordări, deși eficientă în multe situații de viață, îi lipsește capacitatea umană de a imagina și de a realiza ”salturile conceptuale” care nasc inovația. Iar fără să ne cultivăm și să ne exersăm propriile facultăți creative, riscăm să ajungem la un platou sub care cunoașterea umană se mișcă doar între limitele stabilite de sistemele AI.
Pe scurt, riscul major al AI este de a ne transforma mai rapid decât preconizau cei mai pesimiști autori de distopii într-o idiocrație globală.
O bună bucată de vreme, acest risc va rămâne doar la nivel de discuții academice, majoritatea dintre noi fiind mai preocupați de beneficiile imediate ale AI. Dar pe măsură ce efectele negative de care vorbeam mai sus vor produce consecințe palpabile în lumea reală, cum ar fi, spre exemplu, o scădere sensibilă a progresului uman și chiar a Inteligenței Naturale a speciei noastre, va trebui să găsim și soluțiile cele mai bune pentru a le contracara.
E greu de spus acum care ar putea fi soluțiile, dar cu siguranță o bună parte dintre ele se vor referi la sistemele noastre de educație care vor trebui să pună și mai mult accentul pe gândirea critică, pe abordările interdisciplinare, pe încurajarea diversității, pe rezolvarea problemelor, pe explorarea imaginativă a realității. Totul pentru a încuraja dezvoltarea abilităților creative care să ne permită să ne eliberăm de limitările impuse de soluțiile generate de AI.
