În 2006, ultimul an înaintea aderării, românii aveau o putere de cumpărare de 43% din media UE. Sub noi se mai aflau doar bulgarii, cu 40% din acest indicator. La capătul celălalt al clasamentului se aflau luxemburghezii, cu 154%, urmaţi la mare distanţă de olandezi şi britanici, cu 125% fiecare. Cu alte cuvinte, în ciuda preţurilor semnificativ mai scăzute decât în jumătatea de vest a continentului, românul obişnuit îşi permitea să achiziţioneze mai puţin de jumătate din hrana, îmbrăcămintea sau serviciile pe care le cumpăra europeanul mediu şi de aproape patru ori mai puţin decât un luxemburghez.
Zece ani mai târziu, lucrurile se schimbaseră destul de mult. În primul rând, media europeană a crescut şi asta a făcut ca puterea de cumpărare nominală să scadă pentru vechile state membre, fără însă ca în multe din cazuri puterea reală de cumpărare să se reducă şi ea. În alte situaţii, cum ar fi Grecia, criza economică a dus la o diminuare semnificativă a accesului la bunuri şi servicii (de la 100% la 77% din media UE). De cealaltă parte, gospodăriile din multe din statele care au aderat la Uniune începând cu 2004 au putut vedea un progres semnificativ la acest capitol: polonezii au sărit de la 54% la 75%, slovacii de la 60% la 77%, iar lituanienii de la 63% la 86%.
