ROMÂNUL care ar putea construi primii kilometri de autostradă din Moldova

Constructorul român Dorin Umbrărescu are şanse tot mai mari să câştige contractul pentru primii kilometri de autostradă din Moldova, după ce şi turcii au fost eliminaţi din cadrul licitaţiei pentru Centura Bacău. Ei au depus însă contestaţie iar procedura s-a prelungit până la jumătatea lunii viitoare.

 

Turcii de la IC Ictas Insaat Sanayi Ve Tickaret AS au depus marţi, 24 iulie, contestaţie la licitaţia pentru proiectarea şi construirea Centurii Bacău, după ce şi oferta lor a fost respinsă. Constructorul turc contestă decizia prin care oferta sa a fost declarată neconformă şi solicită reevaluarea acesteia.

 

Informaţii privind contestaţia apar atât în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), precum şi pe portalul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Tot în SEAP se arată şi că procedura se prelungeşte până pe 14 august.

 

Conform documentului publicat în SEAP, turcii au fost eliminaţi din cauză că oferta lor tehnică nu era corelată cu cea financiară. Anterior transmiterii deciziei de respingere a ofertei, constructorului turc i s-a cerut să justifice „preţul considerat neobişnuit de scăzut pentru anumite elemente din Graficul de plăţi”.

 

Recent, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a decis ca firmele administrate de Dorinel Umbrărescu să construiscă aproximativ 17 km din autostrada de centură Sud a Capitalei, oferta asocierii Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect fiind de 882 milioane lei, fără TVA.

 

Articolul integral pe ECONOMICA.NET

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed