Rusia a sfidează acordul de la Istanbul: Portul Odesa a fost bombardat sâmbătă

Rusia sfidează ONU, dar și Turcia. La o zi după semnarea acordului de la Istanbul pentru tranzitul cerealelor, trupele rusești au bombardat portul Odesa.

Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ‘scuipat în faţa’ ONU şi a Turciei prin bombardarea portului Odesa, şi a afirmat că Moscova îşi va asuma ‘întreaga răspundere’ a eşecului acordului privitor la exporturile de cereale semnat vineri la Istanbul, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Lovind cu rachete portul Odesa, preşedintele rus a ‘scuipat în faţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a preşedintelui turc Recep (Tayyip) Erdogan, care au depus eforturi uriaşe pentru a ajunge la acest acord”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko.

Totodată, Ucraina a prevenit de asemenea că Rusia îşi va asuma ‘întreaga răspundere’ a eşecului acordului privitor la exportul de cereale.

„Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului’, a anunţat sâmbătă Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram.

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră.

Kievul şi Moscova au semnat două texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.

Oficiali ONU citaţi de Reuters au declarat presei vineri că acordul ar urma să fie deplin operaţional în câteva săptămâni.

Ucraina a indicat că exporturile sale vor începe în trei porturi – Odesa, Pivdeni şi Ciornomorsk – şi că speră să le crească numărul pe viitor.

Acordul va fi valabil timp de ‘120 de zile’, respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Un centru de coordonare comun (CCC) urmează a fi deschis în acest weekend la Istanbul împreună cu reprezentanţi ai tuturor părţilor şi ai ONU.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed