Cred că explică schimbarea percepţiei pieţelor în legătură cu relaxarea cantitativă şi ce va veni după şi, cel mai important, explică de ce Fed va creşte dobânzile în ciuda faptului că nu are niciun motiv economic să o facă.

Bule – Venitul fix este în mod clar într-o mare bulă – oricine ar vrea să argumenteze faptul că -40 puncte de bază sau chiar -60 puncte de bază are sens arată doar că nu are experienţă pe această piaţă şi e chiar mai rău dacă un economist foarte educat şi deştept precum vice-preşedintele Fed, Stanley Fischer, poate afirma că “dobânzile negative funcţionează mai bine decât mă aşteptam” când tot ce are de făcut e să sune o bancă daneză sau elveţiană pentru a afla că „povestea adevărată” e pur şi simplu înfricoşătoare – şi apropo: Politica Dobânzilor Negative la Banca Japoniei a funcţionat de minune, nu?

Mai mult, corelaţia cu active încrucişate, Xcross, a făcut imposibilă găsirea unei protecţii sau a unei acoperiri.

În mod clar, singurul lucru pe care băncile vor să-l crească: inflaţia, nu funcţionează  – şi apropo, relaxarea cantitativă 3 a făcut aceleaşi daune în SUA!

Având în vedere că Banca Centrală Europeană nu a reuşit să „livreze” acelaşi lucru – curbele de randament în Germania şi Japonia au devenit mai abrupte şi, surpriză, brusc suntem înapoi la dobânzi ZERO de la unele profund negative!)

Reglementări – După părerea mea, schimbarea din octombrie la fonduri de pe piaţa monetară în SUA este unul dintre cele mai mari evenimente din 2016, iar motivul pentru acest lucru este că seacă fondurile pentru băncile străine din SUA şi programele de bilete de trezorerie.

Pentru cei dintre dumneavoastră care nu sunteţi încă familiarizaţi cu aceste schimbări, click aici  pentru o informare Vanguard a clienţilor:

Da fapt, datorită Lehman, Fondurile Primare nu mai pot garanta „verzişorul” – sau VNA de 1$ – în schimb trebuie să tranzacţioneze la VNA reală – acest lucru a făcut ca Fondurile Primare să fie mai puţin „sigure” şi, din octombrie 2015, 500 de miliarde de dolari au părăsit Fondurile Primare.

Fondurile Primare vs Fondurile Monetare Guvernamentale comportă o diferenţă principală: capacitatea de a cumpăra bilete de trezorerie emise în SUA (băncile străine fiind utilizatori mai mari ai acestei facilităţi).

DECI….. 500 de miliarde $ lipsesc din „fonduri”… ceea ce a însemnat: LIBOR mai mare, spread-uri TED şi costuri de finanţare în valute diferite.

Credibilitate – Fed şi băncile centrale în general mai au puţină credibilitate – Fed a promis – a garantat chiar – trei-patru creşteri ale dobânzii în 2016 – acum sunt disperaţi după „normalizare” în ciuda faptului că datele economice rămân precare, dar… acum abordează, atât public, cât şi privat, faptul că „prea scăzut pentru prea multă vreme… creează alocări greşite de capital şi nedreptate socială…”. Faptul că au recunoscut este remarcabil, deşi graficele de mai sus despre inflaţie sau lipsa ei trebuie să fie o mare dezamăgire pentru ei!

Aceasta este soluţia lor la inegalitate – să nu continue să o alimenteze… şi, mai important, cred că Fed vrea/are nevoie/înţelege că nelivrarea unei creşteri marchează sfârşitul politicii lor de comunicare, din fericire pentru ei vin veşti bune de peste ocean, căci PPI-ul din China din această săptămână merge mai departe şi e mai aproape de a deveni pozitiv din nou.

Indicele preţurilor de producători din China a dus lumea într-o deflaţie, iar acum pare că îşi revine..

Fed este aproape forţată să arate pieţei că de fapt putem conta pe ei… desigur aceasta este estimarea mea personală, dar de ce să nu folosim o bursă de valori la maximul absolut, combinată cu randamentele venitului fix la minime absolute pentru a lua înapoi nişte credibilitate – în mod istoric, Fed ar fi crescut marjele băncii de câteva ori, dar în lumea de azi în care managementul de criză e inexistent, acest lucru nu este posibil.

Fed mereu reduce dobânzile la lichidări în piaţă, cred că piaţa începe să se prindă şi să afle că: Da, Fed trebuie să crească, piaţa are nevoie de dobânzi mai mari, lumea nu poate continua să stea şi să aştepte următoarea şedinţă a Fed, a Băncii Japoniei sau a BCE.

O corelare prea mare între active face rău – mereu – iar mulţumirea de sine depăşeşte absolutul.

Concluzie

Cele de mai sus reprezintă un rezumat al factorilor care se află în joc – desigur că sunt multe lucruri pe care le-am omis, dar de-a lungul acestei crize, o singură regulă a rezistat testului: preţul banilor dictează totul – pentru prima dată în opt ani piaţa este acum brusc în îndoială, iar decidenţii politici şi mai şi. Poate că acesta nu e ultima fază a pretinde-şi-extinde, dar acum a început tranzacţionarea bidirecţională, cel mai bun semn în ani de zile!