Scad preţurile de decontare pentru medicamentele din programele naţionale de diabet, oncologie, HIV-SIDA

Medicamentele cuprinse generic în lista C2 nu vor mai ajunge la pacienţi, deoarece farmaciştii nu-şi vor mai permite să suporte diferenţa de preţ. La această situaţie s-a ajuns ca urmare a angajamentului luat de Guvern faţă de FMI privind reducerea adaosului acceptat pentru medicamentele utilizate în tratarea cancerului, diabetului, HIV/SIDA sau TBC. Măsura ar putea duce la dispariţia acestor produse de pe piaţă.

Distribuitorii şi farmaciile susţin că nu vor mai avea interes să le vândă. Conform calculelor făcute, preţul de decontare a unui medicament – adică suma care se plăteşte de la bugetul de stat – este, în medie, cu 15% mai mic decât cel de vânzare cu amănuntul.

Potrivit scrisorii suplimentare de intenţie convenită cu FMI, autorităţile de la Bucureşti au anunţat reducerea adaosului acceptat pentru medicamentele incluse în lista C2 la maximum 1,5% pentru achiziţii cu amănuntul şi la 4% pentru cumpărări en-gros.

Farmaciile şi distribuitorii susţin că, în aceste condiţii, nu vor mai comercializa aceste produse, iar în şase luni, bolnavii cronic nu şi le vor mai putea procura. Astfel, paradoxal, deşi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţin că se vor acorda în continuare medicamente gratuite, bolnavii nu le vor mai găsi în farmacii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed