Se desființează SECȚIA lui TOADER? Decizia CAMEREI DEPUTAȚILOR

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă iniţiată de PNL care prevede desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

 

Termenul pentru dezbatere şi vot final era 26 aprilie şi a fost depăşit, iar, ca urmare, propunerea legislativă se consideră adoptată, a anunţat, marţi, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Senatului care este for decizional.

 

Un proiect similar al USR a mai fost adoptat, tot tacit, de Camera Deputaţilor pe 27 februarie.

 

Liberalii au depus pe 21 februarie la Parlament o inițiativă legislativă de desființare a Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, despre care spun că reprezintă un instrument de presiune asupra magistraților și criticând faptul că procurorii acestei structuri nu sunt specializați pe anumite infracțiuni, ci trebuind să ancheteze de la cele mai simple până la cele mai complexe infracțiuni.

 

Inițiativa a fost semnată de liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, alături de viceliderii grupului liberal din camera, Ioan Cupșa și Gabriel Andronache.

 

Actul normativ prevede, pe lângă desființarea Secției speciale, că procurorii care activează în cadrul acestei structuri se vor întoarce la Parchetele de unde au venit, iar dosarele instrumentate de aceștia vor fi distribuite Parchetelor care au competența legală de a efectua urmărirea penală în cauză.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed