Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că o porţiune a unuia din cele trei loturi ale drumului Iaşi-Suceava, modernizat din fonduri europene, s-a surpat, la mai puţin de o lună de la inaugurare, el acuzând faptul că lucrările s-au făcut de mântuială.
Senatorul Maricel Popa a afirmat luni, într-un comunicat de presă, că unul din cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră judeţeană din ţară, axa Iaşi – Suceava, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, se transformă ”în cel mai mare eşec al conducerii PNL de la Consiliul Judeţean”.
Popa afirmă că o porţiune dintr-un lot al drumului Iaşi-Suceava s-a surpat şi aminteşte că a atenţionat administraţia judeţeană în mai multe rânduri cu privire la calitatea proastă a lucrărilor şi la faptul că nu sunt respectaţi paşii procedurali de construire a unui drum judeţean.
”Risipirea banului public este o practică deja brevetată în mandatul PNL de la Consiliul Judeţean Iaşi. Am atras atenţia încă din vară că pe acest tronson sunt probleme. O porţiune de drum deja s-a surpat, la nici o lună de la recepţie. Aşa se întâmplă când lucrurile sunt făcute de mântuială şi nu se pune accentul pe calitate. Drumul nu s-a surpat din cauza căderilor de zăpadă, ci pentru că fundaţia nu a fost făcută corespunzător, nu s-a muncit sistematizat şi nu a existat diriginte de şantier care să monitorizeze permanent lucrările”, a declarat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.
Potrivit acestuia, dacă lucrările vor fi executate în acelaşi mod şi pe celelalte două tronsoane, atunci vor trebui alocaţi alţi bani din buzunarele ieşenilor pentru reparaţii.
Lotul 2 al drumului Iaşi-Suceava a fost recepţionat în data de 23 martie 2023, are o lungime de 20 de kilometri şi include DJ 281D Coarnele Caprei – Focuri – Gropniţa şi DJ 281 B între Coarnele Caprei şi Belceşti.
Celelalte două loturi ale drumului Iaşi-Suceava sunt în lucru şi ar trebui finalizate până la finalul acestui an.