Statul estimează la 360.000 euro costul unei şcoli cu opt săli de clasă

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a fixat ca referinţă pentru stabilirea standardelor de cost o clădire pentru învăţământul preuniversitar, de nivel gimnazial, cu posibilităţi de amplasare atât în mediul rural cât şi urban, cu o suprafaţă desfăşurată de 935 mp şi un regim de înalţime P+1E.

În costul total al şcolii intră „dotările -13.853 euro, utilajele şi echipamentele tehnologice de 2.718 euro, preţul instalaţiilor de 26.952 euro şi montarea acestora – 489 euro, structura de rezistenţă -136.128 euro – şi arhitectura – 178.950 euro”, se arată în proiectul privind „Standardele de cost pentru lucrările de investiţii finanţate din fonduri publice”, obţinut de NewsIn.

Şcoala este prevăzută cu opt săli de clasă, laboratoare, cancelarie, biroul directorului, secretariat, grup sanitar, magazie şi centrală termică.

O grădiniţă cu patru săli costă 260.000 euro

În ceea ce priveşte grădiniţele, Ministerul Educaţiei estimează costul unui metru pătart construit la 425 euro, în condiţiile în care fiecare sală de grupă este prevăzută cu un grup sanitar.

Astfel o grădiniţă cu o suprafaţă construită de 614,84 mp, cu patru săli de grupă pe un singur nivel costă 261.306 euro, în condiţiile în care costul total al proiectului nu include preţul terenului şi cheltuielile pentru utilităţi.

Grădiniţa este prevăzută cu „filtru, izolator cu grup sanitar propriu, vestiar, săli de grupă, grupuri sanitare pentru fiecare clasă, spaţiu multifuncţional, cancelarie, vestiar cu grup sanitar profesori şi centrală termică”.

Reprezentanţii ministerului Educaţiei precizează, însă, că preţul de referinţă pentru construcţia unei şcoli sau a unei grădiniţe poate fi mai mare de 384 euro, respectiv de 425 euro, în condiţiile în care imobilul este amplasat într-o zonă cu risc seismic ridicat sau într-o zonă cu o climă capricioasă.

„Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului investiţiei precum şi caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare diferite faţă de caracteristicile investiţiei de referinţă se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei”, se arată în document.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed