Volkswagen stabilise un interval de preţ cuprins între 76,50 de euro pe acţiune şi 82,50 euro pe acţiune, pentru oferta publică iniţială a Porsche, iar bookmakerii sugeraseră în această săptămână că va fi atins nivelul maxim al intervalului propus.
Volkswagen vizează o evaluare de până la 75 de miliarde de euro (75,1 miliarde de dolari) pentru producătorul de maşini sport de lux Porsche, în ceea ce ar fi a doua cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) a Germaniei din istorie.
Oferta publică a Porsche ar putea deveni totodată a treia mare listare înregistrată vreodată în Europa, potrivit datelor Refinitiv.
Ca parte a listării, 911 milioane de acţiuni Porsche AG vor fi împărţite în 455,5 milioane de acţiuni preferenţiale şi 455,5 milioane de acţiuni ordinare.

