PoliticMihai Voican
Au INTERZIS oficial! Pensia nu se mai poate cumula cu salariul
Publicat la 30.12.2019, 06:05:19
Situaţia în care persoane în vârstă de 45 de ani, în plină formă de muncă, se pensionează din sistemul public şi revin să se angajeze tot în sistemul public este profund injustă, iar acesta este sensul interdicţiei cumulării pensiei cu angajarea în sistemul public, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
„Eu am iniţiat această propunere (de interzicere a cumulării pensiei cu salariul în sistemul public, n.r.) având convingerea că în sistemul public trebuie să privim lucrurile foarte corect: la 45 de ani eşti în plină formă de muncă; este profund injust să te pensionezi, după care să te întorci în sistemul public, şi sunt cazuri de persoane care se întorc chiar în aceeaşi instituţie, şi să-ţi continui activitatea. Sunt convinsă că această reglementare nu va inhiba pe cei care sunt în formă optimă de muncă şi care se vor îndrepta spre zona privată, şi cred că este nevoie de expertiza lor în domeniul privat. În acelaşi timp, cred că cei care au înţeles că a venit momentul să fim corecţi cu privire la resursele publice vor face opţiunea în termenul de 15 zile şi vor alege între pensie şi salariu”, a transmis Violeta Alexandru, într-un interviu acordat Aagerpres.
Ultimele modificări aduse legislaţiei
Ministrul Muncii s-a referit şi la ultimele modificări aduse legislaţiei de interzicere a cumulării pensiei cu salariul din sistemul public, care aduce excepţii pentru anumite categorii profesionale, printre care angajaţii din educaţie, sănătate sau cultură, potrivit sursei menționate.
Articolul integral pe CAPITAL
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Băsescu, tranșant ca întotdeauna: Lumea, dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost, se uită la România

Politic
După ce am evitat la limită statutul de „junk”, Nicușor Dan deschide discuția despre euro: „Există acord politic pentru trecerea la moneda unică”

Politic
