Credit Suisse, a doua mare bancă din Elveţia, a informat marţi că va desfiinţa circa 1.500 de locuri de muncă, pe lângă alte 2.000 de concedieri anunţate în iulie, transmite Bloomberg.
Danske Bank, cea mai mare bancă daneză, va elimina 3.500 de posturi, iar tendinţa va continua, scrie MEDIAFAX.
Băncile europene ar putea fi forţate să facă noi concedieri, în condiţiile în care criza datoriilor suverane erodează profiturile, iar necesarul mai mare de capital impus de autorităţile de reglementare obligă instituţiile de credit să vândă active şi să îşi reducă balanţele contabile.
Numărul de locuri de muncă desfiinţate în acest an de băncile europene occidentale, 86.273, este de peste două ori mai mare decât cel de 36.951 în cazul băncilor din Statele Unite.
"Anii de belşug au rămas cu adevărat în urmă. Vechile modele şi convingeri sunt analizate în profunzime. Este o schimbare care are loc o dată la o generaţie", a declarat John Purcell, fondator al companiei de recrutare Purcell din Londra. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX
Băncile europene fac concedieri din cauza impactului crizei datoriilor
Publicat la 01.11.2011, 14:46:16
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2524 lei. Nuclearelectrica a urcat 3.50% pe BVB
Piețe financiare
BVB în săptămâna 31 august – 4 septembrie 2026: Transelectrica are o creștere de 12%

Piețe financiare
Trei zile a ținut ”minunea”. Bursa de la București a intrat din nou pe roșu

Piețe financiare
Românca ajunsă în topul mondial al investitorilor. Lucrează cu Mario Draghi pentru viitorul financiar al Europei
Piețe financiare
