„Oltchim, societate în reorganizare judiciară, anunță încheierea în data de 6 iunie 2017 a etapei de depunere a ofertelor finale în procesul competitiv privind vânzarea pachetelor de active ale societății. Vă informăm că societatea a primit oferte angajante de la nouă ofertanți. Acestea vor fi analizate în perioada următoare”, se arată în document.
Printre ofertanți se află și Chimcomplex Borzești, membră a grupului SCR, care dorește preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru a crea un gigant românesc în industria chimică, conform unui comunicat de presă al companiei, remis joi Agerpres.
În acest sens, Chimcomplex vizează pe mai departe crearea Companiei Române de Chimie - viitor jucător important din punct de vedere al relevanței regionale în industria chimică, precizează compania.
În sprijinul Chimcomplex s-au alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, cinci bănci europene coordonate de ING și două fonduri de investiții din Londra și Dubai.
Bătaie pe OLTCHIM. Nouă investitori au depus oferte pentru preluarea combinatului
Publicat la 08.07.2017, 07:05:28
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Sunt probleme în SUA? Cel mai mare fond suveran din lume ia măsuri drastice și reduce expunerea pe obligațiunile americane

Piețe financiare
Olanda își mută aurul din SUA și Canada. 86 de tone de rezerve, relocate pe fondul tensiunilor geopolitice
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.2524 lei. Nuclearelectrica a urcat 3.50% pe BVB
Piețe financiare
BVB în săptămâna 31 august – 4 septembrie 2026: Transelectrica are o creștere de 12%

Piețe financiare
