"În legătură cu această ordonanţă, am adresat o scrisoare Parlamentului şi am cerut să fie admisă prezenţa mea la Comisia administrativ-teritorială şi la cea de Mediu - la Camera Deputaţilor şi la Senat -, pentru ca oamenii atunci când votează să o facă în cunoştinţă de cauză'', a spus Oprescu, atrăgând atenţia că s-ar putea ajunge să se facă ''jaf cu spaţiile verzi''.
Primarul general a arătat că, dacă s-ar adopta această ordonanţă cu modificările propuse, atunci nu va mai dori să audă nicio vorbă "de la decidenţi sau de la alţii, că Oprescu le-a dat voie să facă construcţii în parc''. El a mai precizat că Planul Urbanistic General al Capitalei trebuie prelungit, pentru a nu se crea o zonă de haos, "cu clădiri construite până la linia de tramvai". Citeşte articolul



