Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Vâlcea, şedinţa de judecată va avea loc la Secţia a II-a Civilă a instituţiei, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor.
"Pe rolul Secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Vâlcea s-a înregistrat cererea Consiliului de Administraţie al S.C. Oltchim S.A, prin care s-a solicitat în temeiul art. 27 din Legea 85/2006 să se dispună deschiderea procedurii generale a insolvenţei acestei societăţi, cu solicitarea reorganizării activităţii, cu prim termen de judecată în 30 ianuarie 2013", precizează, vineri, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Tribunalului Vâlcea.
Guvernul a decis să ceară intrarea în insolvenţă a Oltchim, după ce anul trecut a eşuat în încercarea de a privatiza compania. Consiliul de Administraţie al Oltchim a aprobat, joi, 24 ianuarie, depunerea la Tribunalul Vâlcea a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Premierul Victor Ponta a declarat că partea viabilă a Oltchim poate fi salvată prin restructurarea presupusă de intrarea în insolvenţă, deoarece la acest moment există trei potenţiali investitori "serioşi", cu capacitate financiară şi industrială.



