„Nu contează dacă ai dreptate sau greșești, ci cât de mulți bani faci când ai dreptate și cât de mult pierzi când greșești."
— George Soros, atribuit în „The Alchemy of Finance" și interviuri ulterioare
Omul care a spart Banca Angliei
Soros a rostit varianta acestei idei de mai multe ori, dar ea prinde cel mai mult sens dacă te uiți la ce a făcut în septembrie 1992. A pariat aproximativ 10 miliarde de dolari împotriva lirei sterline, convins că Marea Britanie nu poate menține cursul în interiorul mecanismului valutar european. Când lira s-a prăbușit, fondul lui Quantum a scos peste un miliard de dolari într-o singură zi. Nu a fost o inspirație de moment. A fost un pariu construit pe convingerea că, atunci când ai dreptate, trebuie să apeși pedala până la podea. Restul timpului, Soros era un maestru al pierderilor mici. Ieșea rapid din poziții greșite, fără orgoliu, fără să se agațe de teza inițială.
Frecvența te minte, mărimea te salvează
Mulți investitori de la BVB își numără victoriile. „Am nimerit opt din zece tranzacții" sună impresionant până când afli că cele două ratate au șters tot profitul plus ceva pe deasupra. Aici stă capcana. Piața nu te răsplătește pentru câte ori ai avut dreptate, ci pentru cât ai încasat versus cât ai lăsat pe masă. E o distincție care schimbă complet felul în care îți construiești portofoliul.
Gândește-te la cineva care a cumpărat o companie solidă de pe piața locală, una dintre acele afaceri care cresc lent dar constant, și a ținut-o cinci ani în timp ce a scăpat de trei speculații care nu au mers nicăieri. Poziția câștigătoare, ținută mult, a compensat de zece ori cele trei greșeli tăiate din timp. Invers stă cel care încasează câte 5% de fiecare dată, mândru de reușite, dar rămâne blocat într-o poziție pe minus 40% pentru că „își revine ea". Aceea nu e răbdare. E refuzul de a recunoaște o eroare, iar Soros nu avea așa ceva.
